E scris în stele – duminică, 19 februarie 2023

Expresia celestă principală a zilei este indicată de trecerea Soarelui pe semnul zodiacal al Peştilor. Astfel, acest moment astral marchează, din punct de vedere astronomic, debutul etapei finale a iernii, dar totodată, din prisma astrologiei, indică şi o trecere spirituală însemnată de la sensul independent şi idealist al Vărsătorului, pe care l-am resimţit până de curând, la cel mistic şi altruist al Peştilor. Această poziţionare cerească, dat fiind faptul că Peştii, în mod tradiţional, sunt guvernaţi de către Astrul Dreptăţii, în ipostaza sa nocturnă, ne va amplifica, pentru perioada următoare, toate trăsăturile ce ţin de: spiritualitate, devotament, romantism, senzitivitate şi imaginativitate.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Este o zi foarte potrivită analizei şi reflexiei de sine. Ar fi chiar indicat să vă odihniţi ceva mai mult spre a vă ,,reîncărca bateriile” pentru zilele următoare. Încercaţi să adoptaţi o atitudine mai deschisă.

 

TAUR: Prietenii şi activităţile de grup vă vor dărui mai multă energie pozitivă şi o stare lăuntrică ceva mai veselă. Aşadar, este o zi foarte bună pentru întâlniri şi ieşiri în oraş. Veţi fi şi cumva mai umanitari şi altruişti.

 

GEMENI: Stelele vă arată un succes profesional răsunător. Astfel, este o zi foarte potrivită tuturor activităţilor ce conduc la stabilizare şi consolidare în carieră. Energia zilei vă va ajuta să câştigaţi respectul celor din jur.

 

RAC: Acest aspect astrologic îi va favoriza îndeosebi pe cei ce vor fi testaţi sau evaluaţi în această zi. Este şi o zi fabuloasă pentru evoluţie spirituală, însă şi pentru călătorii, din obligaţie sau din plăcere.

 

LEU: Astrele indică o întărire şi o direcţionare mai clară a energiilor personale, în vederea îndeplinirii unui deziderat sau a unei ambiţii personale. Veţi avea şi mai mult succes la bani şi la alte beneficii materiale.

 

FECIOARA: Se arată o zi perfectă pentru ipostaza de cuplu. Înţelegerea, tandreţea şi afecţiunea persoanei iubite vă vor conferi un sentiment profund. Sunt predispoziţii faste şi pentru afaceri sau alte înţelegeri cu tentă oficială.

 

BALANŢA: La locul de muncă vă veţi arăta mai angajaţi asupra sarcinilor repartizate şi veţi fi, ca şi rezultat, foarte productivi. Se mai arată că veţi avea parte de o stare generală de sănătate mai favorabilă.

 

SCORPION: Veţi fi populari şi veţi avea parte de o zi cu evenimente frumoase, recreative. Este un moment favorabil pentru a vă dedica planurilor şi chestiunilor ce ţin de dragoste şi de alte sentimente pozitive.

 

SĂGETĂTOR: Viaţa familială vă va oferi o doză mai înaltă de linişte, tihnă şi mulţumire sufletească. Vă veţi înţelege mult mai bine cu părinţii şi veţi beneficia şi de un spor energic în activităţile casnice.

 

CAPRICORN: Veţi fi mult mai comunicativi şi mai alerţi din punct de vedere mental, dispunând de o judecată sănătoasă. Este o zi potrivită pentru chestiuni ce ţin de învăţare şi examinări, dar şi pentru călătorii.

 

VĂRSĂTOR: Puteţi avea parte de noroc şi de un spor de zile mari la bani. În general, mai toate proiectele voastre financiare vor fi de bun augur. Puteţi achiziţiona un produs, ori un obiect special, dorit de mai multă vreme.

 

PEŞTI: Veţi fi mai energici, încrezători şi plini de energie. Veţi atrage privirile celor din jur şi veţi avea succes pe mai toate planurile. Este o zi favorabilă expresiei de sine şi tuturor situaţilor ce aduc o doză de popularitate.

 

Să nu uitaţi că astrele predispun, dar omul întotdeauna dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *