E scris în stele – duminică, 28 mai 2023

Unghiul astral central al zilei este redat de cuadratura Soarelui de pe Gemeni cu planeta Saturn de pe Pești. Aspectul celest analizat predispune la: necazuri, greutăţi, dezamăgiri, amânări, timiditate, pesimism şi blocaje. Soluţia echilibrării acestor influenţe disonante şi a corectării deficienţelor esenţiale ale zilei stă în dezvoltarea personală a unor calităţi şi atitudini care ne pot întări în plan emoţional şi psihologic. Aceste trăsături pozitive, ce trebuiesc cultivate cu grijă şi care ţin mai ales de siguranţa afectivă, sunt: stăpânirea şi încrederea de sine, seriozitatea, responsabilitatea, stăruinţa, modestia, tactul şi diplomaţia.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Încercaţi să fiţi mai amiabili şi mai armonioşi în plan mental şi comunicaţional. Se pot releva şi unele mici dificultăţi în cele ce țin de drumuri scurte. Puteţi atrage şi adversitatea ascunsă a unor personaje în etate maliţioase.

 

TAUR: Ar fi de bun augur să fiţi mai atenţi şi ponderaţi în cheltuieli, fiind un semn cam rău pe această direcţie. Prietenii, în special cei mai în vârstă, se pot arată cam abuzivi. Nu este o zi prielnică pentru activităţi sociale, de grup.

 

GEMENI: Puteţi manifesta un comportament mai aprig şi incisiv, fiind nevoie să daţi dovadă de mai multă cooperare şi înţelegere. În cele ce ţin de profesie, se arată că puteţi lua unele decizii ce se vor dovedi destul de nefericite.

 

RAC: Vi se arată o tendinţă destul de evidentă înspre însingurare şi retragere în sine, fiind nevoie să vă reechilibraţi. Un bărbat cu putere va încerca să vă discrediteze într-un mod ascuns. Puteţi resimţi şi o criză spirituală.

 

LEU: Un amic de gen masculin vă va dezamăgi şi va întreţine, mai apoi, un conflict destul de supărător. Nu este un moment bun pentru credite sau împrumuturi. Atenţie şi în legătură cu un risc semnificativ de accidente.

 

FECIOARA: Puteţi avea parte de un conflict mai încins cu un bărbat care are autoritate ierarhică asupra voastră, fiind necesar să trataţi problema cu multă temperaţie. Nu vă este indicat să vă ocupaţi de contracte ori de afaceri.

 

BALANŢA: Căutaţi să fiţi pregătiţi în caz de evaluări ori de examinări, având aspecte mai tensionante pe această direcţie. Nu este o zi fastă pentru călătorii mai lungi. În cele ce ţin de sănătate se pot prezenta unele afecţiuni cronice.

 

SCORPION: Puteți reliefa o atitudine cam combativă, marcată de frustrare şi negativism. Ar fi recomandat să daţi dovadă de mai multă responsabilitate în chestiunile ce ţin de bani. În dragoste vi se arată o posibilă trăire destul de aspră.

 

SĂGETĂTOR: Aveţi parte de circumstanţe dificile în viaţa maritală, marcate de orgoliu şi de atitudini autoritare. Încercaţi să ajungeţi la o cale de mijloc cu persoana iubită. Se mai pot prezenta şi dificultăţi importante ce țin de un părinte.

 

CAPRICORN: La locul de muncă se observă unele sarcini mai agasante şi destul de nesatisfăcătoare, putându-se reda şi un conflict cu un coleg. Mai multă grijă şi cu sănătatea. Fiţi mai receptivi în judecată şi mai onești în discurs.

 

VĂRSĂTOR: Vi se relevă o zi destul de turbulentă în plan sentimental, condimentată de unele disonanţe şi griji destul de apăsătoare. Sunt posibile şi unele probleme legate de copii. Fiţi mai economi în plan financiar.

 

PEŞTI: Puteți avea parte de momente destul de supărătoare în relaţia cu membrii familiei. Totodată, se reliefează şi un risc major de stricăciuni în casă. Căutaţi să nu vă aplecaţi excesiv asupra sentimentelor şi gândurilor negative.

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul întotdeauna dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *