E scris în stele – duminică, 7 august 2022

Aspectarea celestă esențială a acestei zile este redată de către cuadratura Lunii de pe Săgetător cu planeta Mercur de pe Fecioară. Acest eveniment ceresc relativ disonant ne poate provoca stări de: indispoziţie, agitaţie, îngrijorare, nehotărâre, indiscreţie şi lipsă de concentrare mentală. Cheia remedierii acestor predispoziţii astrologice mai nefaste stă în cultivarea și dezvoltarea unor trăsături şi atitudini ce ţin de: amabilitate, adaptabilitate, sociabilitate, amiabilitate şi blândeţe în manifestări.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Pot apărea unele neînţelegeri mai supărătoare cu niște colegi de la locul de muncă. Cu sănătatea se pot ivi unele dificultăţi. Nu este, din nefericire, o zi fastă pentru studiu, testări şi călătorii.

 

TAUR: Se pot ivi unele neplăceri în relaţia cu persoana iubită, aşadar adoptaţi o atitudine mai sinceră şi mai înţelegătoare față de aceasta. Sunt posibile şi unele probleme cu cei mici. Mai multă atenţie şi cu banii ori cu alte resurse.

 

GEMENI: În relaţia cu părinţii se pot isca unele dificultăţi de comunicare destul de severe. Dacă apare vreo ceartă, fiţi primul care cedează! În cuplu, dar şi în afaceri, se pot ivi unele probleme destul de dure.

 

RAC: Încercaţi să fiţi cât mai sinceri şi mai oneşti în relaţia cu cei din jur! Concentraţi-vă mai atent asupra sarcinilor de ordin intelectual. Menajaţi-vă, ceva mai serios, starea de sănătate.

 

LEU: Puteţi opta pentru unele direcţii mai nerentabile în plan financiar. Este foarte important să judecaţi mai analitic implicațiile monetare al zilei! În viaţa sentimentală se pot prezenta unele neplăceri.

 

FECIOARA: Încercaţi să vă depăşiţi starea de stres şi de îngrijorare şi căutați să fiți ceva mai activi per ansamblul zilei! Nu vă este indicat să vă ocupaţi de prea multe treburi în paralel! Pregătiţi-vă şi pentru unele tensiuni în familie.

 

BALANŢA: Veţi dispune de o judecată mai volatilă, fiind şanse destul de mari să cugetaţi evenimentele zilei într-un mod cam greşit. Fiţi și ceva mai atenţi cu starea generală de sănătate! Fiţi mai fermi şi mai concişi în comunicare!

 

SCORPION: Se pot reflecta unele tensiuni şi reproşuri în relaţia cu prietenii. Calmaţi, din start, orice potenţial conflict! Fiţi mai prudenţi şi economi cu banii, evitând orice cheltuială inutilă ori excesivă!

 

SĂGETĂTOR: Încercaţi să ocoliţi orice posibil conflict cu persoane ce deţin autoritate asupra voastră. Nu faceţi mari alegeri profesionale pentru această zi! Astrele zilei mai indică că vă veţi arăta și destul de hipersensibili și idealişti.

 

CAPRICORN: Este o zi cam nefastă pentru studiu şi călătorii. Puteţi auzi şi unele veşti sau zvonuri cam supărătoare. Evitaţi, pe cât posibil, viciile şi toate situaţiile excesive, pentru a nu regreta ceva mai târziu!

 

VĂRSĂTOR: Puteți manifesta o stare de spirit cumva mai puţin realistă şi raţională. Gândiţi lucrurile mai clar şi nu acţionaţi într-un mod imprudent! În relaţia cu amicii pot apărea unele ipostaze mai tulburi.

 

PEŞTI: Comunicarea cu persoana iubită va cunoaşte o latură deficitară. Fiţi mai clari şi mai oneşti în relaţia cu aceasta! Mult mai multă atenţie în afaceri, negocieri şi tranzacţii! Mai puteți întâmpina și unele mici probleme cu șefii!

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar voi întotdeauna dispuneţi!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *