E scris în stele – luni, 15 august 2022

Aspectarea celestă dominantă a zilei este redată de opoziţia Soarelui de pe Leu cu planeta Saturn, în retrogradare, de pe Vărsător. Unghiul astral analizat predispune la: necazuri, greutăţi, dezamăgiri, amânări, timiditate, pesimism şi blocaje. Soluţia echilibrării acestor influenţe disonante şi a corectării deficienţelor esenţiale ale zilei stă în dezvoltarea personală a unor calităţi şi atitudini pozitive ce ne pot întări în plan emoţional şi psihologic, acestea fiind: stăpânirea de sine, seriozitatea, stăruinţa, modestia, tactul şi diplomaţia.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Astrele indică unele evenimente mai puţin îmbucurătoare în dragoste şi în chestiunile ce ţin de disponibilitate sentimentală. Se pot ivi şi unele probleme legate de cei mai mici din familie. Planurile voastre de viitor pot cunoaşte un regres semnificativ.

 

TAUR: Fiţi mai atenţi la unele necazuri ce ţin de cămin ori de un părinte. Nu este un moment de bun augur pentru tranzacţii de ordin patrimonial. Se pot prezenta şi unele ratări sau supărări legate de obiectivele voastre profesionale.

 

GEMENI: Evitaţi, cu orice preţ, să intraţi în conflicte cu cei din jur. Controlaţi-vă pornirile impulsive şi daţi dovadă de mai multă maturitate emoţională. Studiul, evaluările şi călătoriile vă pot fi destul de problematice pentru această zi.

 

RAC: Ar fi recomandabil să ,,suflaţi până şi în iaurt” atunci când vine vorba de bani. Ţineţi-vă sub control bugetul şi nu realizaţi tranzacţii importante! Există şi un risc de pierderi de obiecte personale. Atenţie şi la unele mici riscuri de accidente!

 

LEU: Depăşiţi-vă orice stare de nervi, toane sau încrâncenare. Căutaţi, pe cât posibil, să aveţi o atitudine mai amiabilă şi mai constructivă. În cuplu, dar şi în afaceri ori chestiuni de ordin legal, se arată cam multă neşansă.

 

FECIOARA: În această zi vă cam pasc destul de multe probleme şi ghinioane. Aşadar, ar fi foarte indicat să fiţi mult mai calmi şi mai atenţi în mai toate întreprinderile! Se mai pot reliefa şi unele probleme ce ţin de lucru sau de sănătate.

 

BALANŢA: Astrele indică unele neplăceri semnificative în relaţia cu prietenii. Dacă apare o divergenţă mai puternică, ar fi recomandat să încercaţi să aplanaţi cu tact situaţiunea. Se pot arată ceva neşanse şi în dragoste sau în relaţia cu copiii.

 

SCORPION: Este o zi a pericolelor din punct de vedere public și profesional, riscând o lezare a bunului renume sau chiar o pierdere a statutului social! Deci, fiţi mai prudenţi la energiile zilei. Se pot prezenta şi unele probleme ce ţin de casă ori de familie.

 

SĂGETĂTOR: Astrele prezic un moment mai nefast legat de călătorii sau de contacte cu persoane din străinătate ori care călătoresc des în afara ţării. Este o zi în care trebuie să vă dovediţi abilitatea şi versatilitatea comunicaţională.

 

CAPRICORN: Se pot reliefa unele dificultăţi în treburile ce ţin de bani. Aşadar, fiţi mult mai atenţi la buzunar. Se mai poate ivi şi un risc mai semnificativ de decepţii ori chiar de incidente! Fiţi mai optimişti şi mai încrezători în sine.

 

VĂRSĂTOR: În viaţa de cuplu pot apărea unele evenimente turbulente. Trataţi-le cu mai multă dedicare şi sensibilitate afectivă şi poate le veţi și depăşi cu facilitate. Controlaţi-vă pornirile păguboase şi fiţi mai atenţi în afaceri, dar şi chestiuni de ordin legal.

 

PEŞTI: Este nevoie de mult mai multă atenţie la locul de muncă. Pot apărea dificultăţi semnificative legate de gestionarea sarcinilor sau chiar răutăţi din partea unor colegi. Se pot arăta şi unele probleme domestice sau afecţiuni ale stării de sănătate.

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *