E scris în stele – luni, 28 martie 2022

Expresia celestă marcantă a zilei este redată de către conjuncţia Lunii cu Marte de pe zodia Vărsătorului. Acest eveniment astral impetuos ne vorbeşte de: irascibilitate, agresivitate, imprevizibilitate, impulsivitate şi nesinceritate. Cea mai utilă metodă de echilibrare a acestor tendinţe problematice ale zilei stă în dezvoltarea şi manifestarea unor trăsături pozitive ca şi: îndrăzneala, curajul, fermitatea, ambiţia, hotărârea şi rezistenţa. Astfel, vom putea depăşi cu succes mai toate provocările acestei perioade iritante!

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Este un moment nefavorabil pentru a participa la reuniuni ori alte tipuri de întâlniri de socializare. Totodată, în această zi puteţi cunoaşte o persoană vicleană faţă de care veţi nutri sentimente defensive.

 

TAUR: Aveţi parte de o zi inoportună pentru chestiuni de ordin social. Se poate ivi o discuţie conflictuală cu şeful sau o veste destul de negativă din punct de vedere profesional.

 

GEMENI: Deţineţi aspectări problematice pentru călătorii, dar şi pentru relaţionarea cu persoanele aflate la mare distanţă. Vă pot parveni şi unele veşti îngrijorătoare ce vă vor prejudicia semnificativ.

 

RAC: Puteți manifesta o stare emoțională cumva mai turbulentă și aprigă. Mai puteți resimți și un nespor acut în plan material. Există şi un minor de risc de accidente ori incidente, deci fiţi ceva mai atenţi.

 

LEU: În viaţa amoroasă puteţi avea parte de o comunicare ceva mai tensionată şi mai dură. Veţi avea parte şi de unele provocări în afaceri, dar şi în chestiuni ce ţin de litigii.

 

FECIOARA: Pot apărea unele indicii mai nefaste legate de starea voastră de sănătate, aşadar menajaţi-vă! La locul de muncă veţi fi mai superficiali, tăioşi şi aspri, relaţionând destul de dificil cu colegii.

 

BALANŢA: În dragoste se arăta o zi destul de complicată. Puteţi intra în discuţii în contradictoriu cu persoana pe care o plăceţi şi puteți avea şi o atitudine aparent mai abrazivă în raport cu aceasta.

 

SCORPION: Nu este o zi recomandată pentru a plănui sau efectua modificări semnificative legate de viaţa domestică şi cea familială. Comunicarea cu părinţii vă poate reliefa un minus pentru această zi.

 

SĂGETĂTOR: Veţi manifesta o atitudine mentală mai agresivă, putându-i leza pe ceilalţi cu vorbele voastre. Este o zi cam nefastă pentru învăţare, dar şi pentru evaluări. Sunt aspectări cam nefavorabile şi pentru călătorii.

 

CAPRICORN: Se arată o zi cu pierderi în plan financiar. Puteţi purta unele discuţii şi negocieri neproductive pentru obiectivele voastre materiale. Vă puteţi aduce în practică şi unele abilităţi sau talente cu iz marţial.

 

VĂRSĂTOR: Vă veţi arăta mai duri, luptători şi colerici. Îi veţi domina pe cei din jur cu prin intermediul spiritului vostru combativ şi vă veţi prezenta cumva mai tranşanţi în treburile cotidiene.

 

PEŞTI: Este o zi chiar nepotrivită pentru a vă dedica unor demersuri sau afaceri mai subtile, prin urmare lăsaţi aceste acțiuni mai discrete pentru o altă zi. Anumite persoane invidioase vă pot bârfi săţios.

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *