E scris în stele – marți, 3 iunie 2025
Aspectul astrologic marcant al zilei este realizat de către pătrarul Lunii de pe Fecioară cu Soarele de pe Gemeni. Acest unghi celest ne vorbeşte de accese de: furie, impulsivitate, orgoliu nestăvilit, aroganţă, egoism, extravaganţă, vanitate, snobism şi lipsă de măsură. Soluţia astrală a temperării acestor deficienţe ale zilei stă în dezvoltarea personală a unor calităţi ce ţin de: înţelepciune, răbdare, integritate, corectitudine, bunăvoinţă şi pozitivitate.
Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:
BERBEC: La locul de muncă încercaţi să optaţi pentru o atitudine mai înţelegătoare şi mai pozitivă faţă de colegi. Menajaţi-vă, cu mai multă dedicare, starea de sănătate! Căutaţi să fiţi mai moderaţi în discurs.
TAUR: În iubire vi se arată o doză mai înaltă de inconstanţă. Astfel, căutaţi să arătaţi mai multă tandreţe, afecţiune şi preţuire persoanei dragi. În plan financiar indiciile astrale vă sunt cam nefaste.
GEMENI: Raporturile cu persoanele din familie se vor arăta cam volatile. Nu este o zi recomandabilă pentru a vă ocupa de treburi domestice. Încercaţi, pe cât posibil, să nu cumva să prezentaţi o atitudine severă sau ursuză.
RAC: Puteţi dispune de o concentrare mentală mai puţin activă. Astfel, ar fi indicat ca în această zi să vă relaxaţi şi să vă odihniţi ceva mai mult. Mai multă atenţie şi cu sănătatea. Grijă și cu dușmanii ascunși!
LEU: Ar fi de bun augur să încercaţi să fiţi mai practici şi temperați în cheltuieli. Achiziţionaţi-vă doar produsele absolut necesare! Vi se mai pot ivi şi unele supărări sau deranjamente din parte unor amici.
FECIOARA: Căutaţi să fiţi mai pozitivi şi mai optimişti! Nu cădeţi pradă frustrărilor şi altor atitudini închistate. Exersaţi-vă spiritul practic şi fiţi ceva mai pragmatici. Vi se mai pot prezenta şi unele blocaje în plan profesional.
BALANŢA: Puteţi prezenta o stare emoţională uşor mai tensionată. Fiţi ceva mai atenţi şi cu sănătatea. Totodată, este o zi cam nefastă pentru călătorii, studiu, evaluări şi asumări de decizii importante.
SCORPION: Vi se pot ivi unele ipostaze dezamăgitoare din partea unor prieteni. Planurile voastre de viitor pot cunoaşte o complicaţie în atingerea obiectivelor. Mai multă atenţie la bani şi la un risc ceva mai înalt de accidente.
SĂGETĂTOR: Vi se pot reliefa unele probleme de ordin profesional. Anumite zvonuri pot să vă păteze reputaţia. Mai multă atenţie în chestiuni de cuplu, dar mai ales în afaceri. Nu este o zi cu noroc pentru chestiuni ce ţin de justiţie.
CAPRICORN: Din păcate, nu este o zi prea bună pentru studiu şi evaluări, aşadar fiţi ceva mai atenţi. Mai multă precauţie şi la drum ori la călătorie. În chestiuni ce ţin de sănătate vi se pot releva unele probleme.
VĂRSĂTOR: Veţi resimţi o stare lăuntrică cumva mai radicală şi mai puţin bine intenţionată în relaţiile cu cei din jur. Fiţi mai atenţi şi la bani! În dragoste, dar şi în chestiuni ce ţin de copii, vi se pot arăta unele dificultăţi.
PEŞTI: Nu prea se arată o zi cu satisfacţii în viaţa de cuplu. Aşadar, abordaţi o atitudine constructivă faţă de persoana iubită. Nu semnaţi, pentru astăzi, contracte ori alte înţelegeri. Vi se pot prezenta şi unele probleme familiale.
Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar voi dispuneţi!
Andrei SORA

