E scris în stele – miercuri, 27 aprilie 2022

Marcajul astral reprezentativ al zilei este oferit de conjuncţia Lunii cu Venus de pe zodia Peștilor. Această expresie celestă pozitivă ne va amplifica gentil toate trăirile şi interesele ce ţin de: amor, sentimente, tandreţe, sensibilitate, delicateţe, gingăşie şi estetică. Astfel, astrele indică o zi a dragostei, a concilierii, precum şi a cooperării. Scânteia Luceafărului din zori îi va ocroti mai ales pe îndrăgostiţi, aceştia fiind protejaţii acestei aspectări delicate a boltei celeste.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Veţi da dovadă de empatie, spirit de ajutor şi altruism în raport cu persoanele aflate într-o situaţie nefericită. Veţi avea parte şi de evenimente mai bune legate de sănătate. Se poate ivi şi o aventură sentimentală.

 

TAUR: Este o zi minunată pentru acţiuni şi activităţi ce implică prietenii. Dacă vi se propune o ieşire sau o întâlnire socială, acceptaţi fără nici cea mai mică îndoială. Este o zi prielnică şi pentru a vă realiza planuri de viitor.

 

GEMENI: În plan profesional veţi fi mult mai bine cotaţi şi preţuiţi de către persoanele aflate în poziţii de autoritate. Aşadar, cu puţin noroc, vă puteţi maximiza potenţialul de reuşită în carieră.

 

RAC: Este un moment nemaipomenit pentru călătorii şi alte chestiuni ce presupun o formă de explorare. Dacă primiţi o invitaţie la vreun drum, acceptaţi fără mai nici o tăgadă. Se arată şi un succes la studiu şi examinări.

 

LEU: Veţi avea parte de o stare lăuntrică şi sentimentală mai dedată intereselor de ordin amoros. Aşadar, se rezumă o zi frumoasă în iubire. Totodată, se prezintă şi succes la bani şi o protecţie contra marilor incidente.

 

FECIOARA: Aveţi parte de o zi excepţională în viaţa sentimentală. Vă puteţi clădi o relaţie mult mai solidă cu persoana iubită. Totodată, şi în afaceri, negocieri sau tranzacţii veţi beneficia de spor şi de bun augur.

 

BALANŢA: Astrele indică unele evenimente pozitive legate de depăşirea unor potenţiale afecţiuni de sănătate. Se mai relevă şi o zi chiar satisfăcătoare la locul de muncă, beneficiind de spor şi de cooperare cu colegii.

 

SCORPION: Se arată o zi înmiresmată de gingăşie şi tandreţe în viaţa de cuplu. Este o zi minunată pentru activităţi sufleteşti alături de persoana dragă. Veţi fi și mai populari şi mai îndrăgiţi de către cei din jur.

 

SĂGETĂTOR: Astrele indică o zi foarte fastă pentru demararea unor proiecte estetice care ţin de ambianţa mediului domestic. Veţi avea parte de o cooperare şi de o înţelegere mult mai bună cu membrii familiei.

 

CAPRICORN: Se arată că veţi înfăţişa o gândire cumva mai sensibilă şi artistică. Veţi avea discuţii constructive şi pline de afect cu cei din anturaj. Îi veţi impresiona pe cei din jur cu rafinamentul vostru intelectual.

 

VĂRSĂTOR: Se rezumă o zi cu spor şi cu noroc la bani. Aşadar, fiţi mai receptivi la oportunităţi în plan financiar! Totodată, în această zi vă puteţi descoperi şi explora unele talente sau abilităţi de ordin artistic.

 

PEŞTI: Vă veţi arăta mai sensibili, romantici şi concilianţi în raporturile cu cei din jur. De unii oameni veţi fi foarte admiraţi, iar de alții dintre ceilalţi, de-a dreptul invidiaţi. Veţi fi şi mai bucuroşi, pozitivi şi fermecători.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.