E scris în stele – miercuri, 3 aprilie 2024

Evenimentul astrologic reprezentativ al acestei zile este înfăptuit de conjuncţia lui Venus cu Neptun de pe zodia Peştilor. Această conjunctură astrală dăruieşte: afectivitate, inspiraţie, clarviziune, idealism, însă şi unele talente şi aptitudini artistice ori literare. Este un marcaj celest care potenţează, într-un mod cu totul firesc, cercetarea spirituală, dar şi cea ocultă, precum şi sublimarea trăirilor noastre interioare prin artă, muncă creativă ori estetism. În această zi vom resimţi, mai pregnant, comuniunea cu Divinitatea, precum şi existenţa unui plan superior, olimpian, aflat dincolo de orizontul lumesc al intereselor materiale și triviale.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Astrele vă arată mai intuitivi, dar şi mai conştienţi de existenţa unui nivel superior al vieţii, al existenţei. Veţi fi şi mai empatici, mai altruişti şi mai binevoitori la adresa celor din jur.

 

TAUR: În această zi vă puteţi lovi de unele încurcături ce au legătură sau tangenţă cu prietenii. Ar fi indicat să căutaţi să nu intraţi în activităţi sau întreprinderi mai dubioase legate de aceştia.

 

GEMENI: Se arată unele situaţii şi evenimente destul de ciudate în planul carierei, și astfel ar fi destul de indicat să mizaţi pe cerebralitate şi raţiune în planurile voastre profesionale.

 

RAC: Nu este o zi fastă pentru călătorii mai lungi, aşadar fiţi deosebit de prudenţi la drum. În caz de evaluări ori examinări, ar fi indicat să vă arătaţi mai concentraţi şi mai interesaţi faţă de sarcinilor propuse.

 

LEU: În această zi se poate manifesta un risc mai înalt, substanţial de incidente şi, prin urmare, fiţi cât mai prudenţi în manifestări. Nu este o zi cu noroc pentru credite şi împrumuturi.

 

FECIOARA: Se arată o zi cumva mai confuză şi greu de înţeles, per ansamblu, în viaţa de cuplu şi astfel este necesar să manifestaţi mai multă blândeţe şi compasiune pentru persoana dragă. Nu este o zi bună în afaceri.

 

BALANŢA: Puteţi resimţi unele probleme de sănătate cumva mai curioase, nespecifice. Căutaţi, pe cât posibil, să vă menajaţi starea de sănătate. Totodată, fiţi mai implicaţi şi mai productivi la locul de muncă.

 

SCORPION: Este o zi cu evenimente cumva mai tulburătoare, chiar supărătoare, în viaţa de cuplu, dar şi în relaţia cu proprii copii. Nu este o zi de bun augur pentru jocuri de noroc sau alte implicaţii similare.

 

SĂGETĂTOR: Vi se pot releva unele întâmplări mai neplăcute legate de casă sau de un părinte. Veţi resimţi o stare interioară mai neliniştită şi volatilă. Nu este o zi fastă pentru tranzacţii ce ţin de patrimoniu.

 

CAPRICORN: Veţi manifesta o stare interioară mult prea idealistă, sentimentală şi confuză. Fiţi mult mai atenţi la drumuri, la discurs, dar şi la evaluări. Căutaţi să optaţi pentru alegeri logice, raţionale.

 

VĂRSĂTOR: Astrele acestei zile vă predispun la încurcături în plan financiar, material. Aşadar, pe cât este posibil, evitaţi tranzacţiile şi achiziţiile mai costisitoare. Nu este o zi cu noroc pentru activităţi practice.

 

PEŞTI: Vă veţi arăta idealişti, sensibili şi excesiv de vulnerabili. Încercaţi să vă întăriţi pentru a nu cădea pradă capcanelor zilei. Totodată, veţi dispune şi de un simţ artistic grozav, precum şi de o spiritualitate elevată.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, însă omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *