E scris în stele – sâmbătă, 9 iulie 2022

Aspectarea astrală definitorie a zilei este reliefată de cuadratura lui Mercur de pe Rac cu Jupiter de pe Berbec. Acest aspect astrologic disonant predispune la: risipă, indiferenţă, exces, îngâmfare, lipsă de prevedere şi raţiune, nesinceritate, comunicare grosolană şi lipsă de tact, dificultăţi la drum şi în relaţia cu străinii, indecizie şi supraestimare păguboasă a valorii de sine. Soluţia depăşirii acestor ipostaze agasante şi precare se rezumă la dezvoltarea personală a unor virtuţi şi trăsături ce ţin de: loialitate, onestitate, fidelitate, bunăvoinţă, optimism şi sinceritate.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Astăzi nu prea vă sunt favorabile modificările și amenajările ce ţin de cămin. Se pot ivi şi unele certuri în familie. Domoliţi-vă mândria şi orgoliul, căutând să fiţi mai echilibraţi, drepţi, înţelepţi şi omenoşi.

 

TAUR: În această zi puteţi lua unele decizii ce se pot dovedi destul de superficiale. Comunicarea cu anturajul se va efectua într-un mod cam impractic. Evitaţi, pe cât puteţi, viciile şi excesele de orice tip.

 

GEMENI: Puteți fi cam neinspiraţi când vine vorba de cheltuieli. Nu prea este un moment oportun pentru a vă evidenţia capacitaţile de ordin intelectual. Unii prieteni vă pot dezamăgi într-un mod cras.

 

RAC: Încercaţi să nu intraţi în bârfe ori în alte poveşti. Ar fi de bun augur să nu vă concentraţi eforturile asupra prea multor obiective, ci să încercați să fiţi mai ordonaţi şi eficienţi. Mare atenţie în relaţia cu superiorii ierarhici!

 

LEU: Anumite persoane de rea credinţă pot încerca să vă discrediteze pe la colţuri. Se mai pot arată şi unele semne negative ce ţin de starea de sănătate. Nu este o zi tocmai prielnică pentru călătorii la mare depărtare.

 

FECIOARA: Se pot ivi unele discuţii destul de acide cu prietenii, aşadar atenuaţi orice disensiune. Căutaţi să nu intraţi în datorii, pentru a nu regreta mai târziu! Se mai prezintă şi un risc semnificativ de incidente.

 

BALANŢA: Nu este o zi de bun augur pentru tatonări de ordin profesional. Şefii vă pot zice unele vorbe grele. În viaţa de cuplu va trebui să domoliţi capriciile persoanei dragi. Atenţie şi la probleme cu legea!

 

SCORPION: Pregătiţi-vă mai temeinic în eventualitatea vreunei evaluări. Unele persoane de la mare depărtare se pot arăta duplicitare în raporturile cu voi. La job ar fi de dorit să vă arătaţi ceva mai implicaţi asupra obiectivelor.

 

SĂGETĂTOR: Puteţi avea parte de unele mici accidente, deci fiţi ceva mai prevăzători! Nu este o zi favorabilă pentru a contracta împrumuturi. Încercaţi să vă feriţi şi de speculaţii. Ar fi indicat să daţi dovadă de fidelitate sentimentală.

 

CAPRICORN: Se relevă un risc major de ceartă cu persoana iubită! Pentru tranzacţii şi alte afaceri, aştrii zilei nu vă par foarte binevoitori. În relaţia cu familia se pot ivi unele nemulţumiri profunde ce pot degenera.

 

VĂRSĂTOR: Căutaţi să daţi dovadă de organizare şi raţionalitate la locul de muncă. Pot interveni şi unele conflicte cu colegii. În cele ce ţin de sănătate sunt semne cumva mai puţin bune. Fiţi mai onești şi mai ponderaţi în discurs.

 

PEŞTI: Există riscul unor conflicte majore de ordin sentimental. Fiţi mult mai înţelegători faţă de doleanţele persoanei iubite. În plan financiar se poate reliefa o cheltuială destul de exagerată ce vă poate seca bugetul.

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul întotdeauna dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *