E scris în stele – vineri, 16 septembrie 2022

Unghiul astral reprezentativ al zilei este oferit de trigonul Lunii de pe Gemeni cu planeta Mercur, aflată în mișcare aparent retrogradă, de pe Balanţă. Energia acestui aspect astrologic este una chiar destul de avantajoasă, sporind toate trăsăturile ce ţin de: vivacitate, isteţime, inspiraţie, francheţe şi intuiţie. Această poziţionare celestă ne va oferi o doză mai înaltă de lejeritate şi naturaleţe în exprimarea afectelor, precum şi o elocvenţă superioară în discursul intelectual. Astfel, vom obţine o sensibilizare a raţiunii şi o judecată a emoţiilor.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Veţi face dovada unei creativităţi excelente şi a unei judecăţi umaniste. Aveţi parte de o zi potrivită pentru afaceri, târguieli și înțelegeri. Vi se relevă o bună comunicare și în viața de cuplu!

 

TAUR: Puteţi avea parte de un spor bunicel la bani. Totodată, astrele vă relevă unele semnale destul de pozitive în planul sănătăţii, dar şi o conlucrare raţională cu colegii de la job.

 

GEMENI: Idealismul, romantismul şi deschiderea afectivă vă vor ghida acţiunile în această zi. Puteţi beneficia de o comunicare mai francă şi naturală cu persoana iubită, dar şi cu proprii copii.

 

RAC: Veţi afişa o atitudine sensibilă, artistică şi emoţională. O femeie mai matură vă poate ajuta pe ascuns! Proiectele ce ţin de cămin se vor dovedi de un real succes pentru această zi.

 

LEU: Compania prietenilor vi se va dovedi extrem de preţioasă şi benefică pentru această zi. Vă veţi arăta mai isteţi, activi, vorbăreţi, logici şi persuasivi. Vi se mai pot prezenta și unele veşti încurajatoare.

 

FECIOARA: Pentru această zi astrele vă arată mai populari şi mai bine văzuţi de către cei din jur. Totodată, este o zi fastă pentru discuţii şi tranzacţii financiare mai importante, însemnate.

 

BALANŢA: Se prezintă o zi prielnică pentru călătorii şi contacte cu persoane aflate la mare depărtare. Vă veţi arăta mai isteţi, sociabili, comunicativi şi extrem de fini în adaptarea la cerinţele zilei.

 

SCORPION: Veţi avea parte de unele mici beneficii de ordin material, precum şi de o stabilizare la nivel emoţional. Se poate să aflaţi și un secret foarte interesant sau să vă dedicaţi unor studii mai subtile.

 

SĂGETĂTOR: Astrele indică o zi reuşită în plan afectiv, manifestând o curată înţelegere faţă de persoana iubită. Contactele de ordin social vă vor fi foarte avantajoase, prietenii oferindu-vă discuţii captivante.

 

CAPRICORN: Starea voastră de sănătate poate cunoaşte o remediere semnificativă în această zi. Puteţi avea parte şi de unele discuţii chiar lămuritoare cu șefii de la locul de muncă.

 

VĂRSĂTOR: În această zi veţi fi în centrul atenţiei, câştigând facil admiraţia publicului. Vă veţi arăta și cumva mai înamoraţi şi cuceritori în plan sentimental! Este o zi foarte pozitivă şi pentru călătorii şi discuţii pe subiecte de viaţă.

 

PEŞTI: Vi se arată o zi liniştită şi conciliantă în relaţia cei de acasă. În urma unor discuţii constructive cu o persoană înţeleaptă puteţi beneficia de o înţelegere mai bună a propriilor sentimente și atitudini.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *