E scris în stele – vineri, 19 august 2022

Unghiul astral principal al zilei este exprimat de trigonul Lunii de pe Taur cu planeta Mercur de pe Fecioară. Energia acestui aspect astrologic este una destul de avantajoasă, sporind cu excelenţă toate trăsăturile ce ţin de: vivacitate, isteţime, inspiraţie, francheţe şi intuiţie. Această poziţionare celestă ne va oferi o doză mai înaltă de lejeritate şi naturaleţe în exprimarea afectelor, dar şi o elocvenţă superioară în discursul intelectual. Astfel, vom obţine o sensibilizare a raţiunii şi o judecată a emoţiilor.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Puteţi avea parte de un spor bunicel la bani. Totodată, astrele vă relevă unele semnale destul de pozitive în planul sănătăţii, dar şi o conlucrare raţională cu colegii de la job.

 

TAUR: Idealismul, romantismul şi deschiderea afectivă vă vor ghida acţiunile în această zi. Puteţi beneficia de o comunicare francă şi naturală cu persoana de cuplu, însă şi cu proprii copii.

 

GEMENI: Veţi afişa o atitudine sensibilă, artistică şi emoţională, dând, astfel, frâu liber unei simţiri altruiste şi generoase. Proiectele ce ţin de cămin se vor dovedi de un real succes pentru această zi.

 

RAC: Compania prietenilor vi se va dovedi extrem de preţioasă şi benefică pentru această zi. Vă veţi arăta ceva mai isteţi, activi, vorbăreţi, logici şi persuasivi. Se mai pot prezenta şi unele veşti încurajatoare.

 

LEU: Pentru această zi astrele vă arată mai populari şi mai bine văzuţi de către cei din jur. Totodată, este o zi fastă pentru discuţii şi tranzacţii financiare chiar destul de însemnate.

 

FECIOARA: Se prezintă o zi prielnică pentru călătorii şi contacte cu persoane aflate la mare depărtare. Vă veţi arăta mai isteţi, sociabili, comunicativi şi extrem de fini în adaptarea la cerinţele zilei.

 

BALANŢA: Veţi avea parte de unele mici beneficii de ordin material, precum şi de o stabilizare la nivel emoţional. Se poate să aflaţi un secret foarte interesant sau să vă dedicaţi unor studii mai discrete.

 

SCORPION: Astrele indică o zi reuşită în plan afectiv, manifestând o curată înţelegere faţă de persoana iubită. Contactele de ordin social vă vor fi foarte avantajoase, prietenii oferindu-vă discuţii captivante.

 

SĂGETĂTOR: Starea voastră de sănătate va cunoaşte o remediere semnificativă în această zi. Puteţi avea parte şi de unele discuţii lămuritoare cu aceia care vă sunt superiori ierarhici la locul de muncă.

 

CAPRICORN: În această zi veţi fi în centrul atenţiei, câştigând facil admiraţia publicului. Vă veţi arăta înamoraţi şi cuceritori în plan sentimental. Este o zi foarte pozitivă şi pentru călătorii şi discuţii pe subiecte de viaţă.

 

VĂRSĂTOR: Vi se arată o zi liniştită şi conciliantă în relaţia cu cei de acasă. În urma unor discuţii constructive cu o persoană înţeleaptă puteţi beneficia de o înţelegere mai bună a propriilor sentimente.

 

PEŞTI: Veţi face dovada unei creativităţi excelente şi a unei judecăţi umaniste. Aveţi parte de o zi potrivită pentru înţelegeri, târguieli şi alte acţiuni ce conduc spre o reuşită în tranzacţii şi negocieri.

 

Dragii mei, să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *