E scris în stele – duminică, 29 septembrie 2019

Aspectarea astrologică reprezentativă a zilei este oferită de conjuncţia Lunii cu Soarele, cunoscută drept şi fenomenul de Lună Nouă, sub constelaţia Balanţei. Energia acestei conjuncţii este preţioasă îndeosebi acelora care îşi doresc să realizeze schimbări importante, capitale în viaţa lor. Dacă doriţi ,,să cereţi  mâna” persoanei dragi, să demaraţi o afacere amplă, un proiect laborios sau, pur şi simplu, să renunţaţi la vreun viciu… Aceasta ar cam fi ziua potrivită! Totodată, acest aspect celest este unul absolut necesar echilibrării şi armonizării energetice a individualităţii noastre cu restul universului, material şi spiritual.

Acum să vedem ce pregătesc astrele pentru fiecare zodie, în parte:

 

BERBEC: Este un moment foarte bun pentru a aduce îmbunătăţiri considerabile vieţii de cuplu. Sunt privilegiaţi îndeosebi aceia dintre nativii zodiei care înfiripă astăzi o poveste de dragoste.

 

TAUR: Puteţi întâmpina la job noi tipuri de sarcini sau modificări substanţiale în parcurgerea celor vechi. Pentru aceia suferinzi de vreo afecţiune de sănătate se poate arăta şi o îmbunătăţire.

 

GEMENI: Astăzi veţi fi urmăriţi de către buclucaşul Cupidon! Aşadar, sunt şanse mari să vă îndrăgostiţi sau să participaţi la unele evenimente recreative. Este o zi favorabilă şi pentru acele femei care îşi doresc un copil.

 

RAC: Astrele indică un moment nemaipomenit pentru a realiza amenajări sau alte îmbunătăţiri ce ţin de casă. Pentru aceia ce se relochează în această zi, se relevă o mutare încununată de un bun augur.

 

LEU: Veţi dispune de o doză mai înaltă de atenţie, concentrare şi analiză în chestiuni ce presupun studiu, fixare şi evaluare de cunoştinţe. În discurs vă veţi prezenta ceva mai comunicativi, abili şi elocvenţi.

 

FECIOARA: Este o zi favorabilă demarării unor proiecte aducătoare de profit financiar. Aşadar, puneţi-vă de-ndată pe treabă! Totodată, în această zi vă puteţi descoperi şi unele talente şi abilităţi latente.

 

BALANŢA: Este un moment bine susţinut astral pentru un ,,restart”! Dacă doriţi să realizaţi unele schimbări de ritm de viaţă, de la cele mai mici la mai mari, nici că se poate o zi mai fastă!

 

SCORPION: Vă recomand să utilizaţi energia acestei zile pentru a vă regăsi doza adecvată de echilibru emoţional. Este o zi indicată pentru a studii noi sau pentru a vă spori latura spirituală.

 

SĂGETĂTOR: Puteţi da curs unei invitaţii la o întâlnire sau un alt tip de eveniment social alături de prieteni. Veţi putea câştiga astfel persoane interesante şi utile vouă pe viitor.

 

CAPRICORN: Vi se poate deschide o cale productivă, ori de-a dreptul un ,,larg bulevard”, în privinţa oportunităţilor de creştere profesională. Este o zi foarte fastă acelora care îşi schimbă jobul.

 

VĂRSĂTOR: Astrele zilei îi onorează îndeosebi pe acei nativi care au parte de călătorii. Indiciile pentru aceştia surprind un noroc just. Pentru examinări, stelele vă oferă un prognostic favorabil.

 

PEŞTI:În această zi vă puteţi regăsi echilibrul de sine! Este un moment oportun şi pentru chestiuni ce ţin de bani, unii dintre nativi având parte de un câştig chiar grozav! Aşadar, mult succes!

 

Să nu uitaţi că astrele doar predispun, dar omul este cel ce mereu dispune!

 

Andrei SORA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.