Economia României a crescut în complexitate, fiind pe locul 19 la nivel global

Atlasul Complexităţii Economice este un instrument de cercetare şi de vizualizare a datelor de la Harvard Growth Lab, utilizat pentru a înţelege dinamica economică şi noile oportunităţi de creştere pentru fiecare ţară din întreaga lume. Dezvoltarea economică necesită acumularea de cunoştinţe de producţie şi utilizarea acestora în industrii tot mai multe şi mai complexe. Astfel, clasamentul complexităţii economice evaluează starea actuală a cunoştinţelor de producţie ale unei ţări. Ţările îşi îmbunătăţesc ECI prin creşterea numărului şi a complexităţii produselor pe care le exportă cu succes, arată Universitatea Harvard.

Conform acestui index, economia României, aflată pe locul al 19-lea în lume ca sofisticare, se află într-o companie selectă, fiind precedată de ce cele ale Italiei (locul 16), Chinei (17) şi Franţei (18).

Pe primele locuri, adică cele mai sofisticate economii din lume, sunt Japonia (1), Elveţia (2), Germania (3), Coreea de Sud (4) şi Singapore (5).

Datele pe baza cărora a fost întocmit clasamentul sunt cele din 2020, primul an al pandemiei.

România este luată în calcul în acest clasament din anul 2000, iar poziţia cea mai de jos ocupată a fost 39, în anii 2001 şi 2003.

România este considerată o ţară cu venituri medii superioare, ocupând locul 44 din 133 de ţări studiate în topul celor mai bogate economii din punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor. Cei 19,3 milioane de locuitori ai României au un PIB pe cap de locuitor de 12.915 dolari. Creşterea medie a PIB-ului pe cap de locuitor a fost de 3,9% în ultimii cinci ani, peste media regională, remarcă Universitatea Harvard.

În ceea ce priveşte indicele de complexitate economică (ECI), România este în poziţia de a profita de numeroase oportunităţi de diversificare a producţiei sale, utilizând know-how-ul existent, consideră cercetătorii. „România este mai complexă decât se aştepta pentru nivelul său de venituri. Cu toate acestea, se preconizează că economia sa va creşte lent. Proiecţiile de creştere pentru 2030 ale Growth Lab prevăd o creştere în România de 2,9% pe an în următorul deceniu, situându-se în prima jumătate a ţărilor la nivel mondial”, arată previziunile Harvard.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *