Elevii din Țara Hațegului descoperă Europa prin geoparcurile UNESCO
Peste 100 de elevi și profesori din Rețeaua EduGeoparc au participat la evenimentul final al proiectului educațional „Călătorie prin Geoparcuri din Europa”, organizat pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București. Evenimentul a fost găzduit de Școala Gimnazială Râu de Mori și Primăria comunei Râu de Mori, care au susținut organizarea acestei întâlniri în care elevii și-au prezentat proiectele și au împărtășit ce au descoperit despre geoparcurile europene pe care le-au ales pentru documentare.
Proiectul, inițiat de prof. Loredana Leleșan, se află la a treia ediție consecutivă inclusă în calendarul activităților educaționale extrașcolare al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara. Au participat 7 echipaje de elevi coordonate de profesori. Anul acesta, în proiect au participat elevii de la cele două școli organizatoare, Școala Gimnazială Râu de Mori și Școala Gimnazială Sarmizegetusa, de la Școala Gimnazială Sălașu de Sus și de la cele trei unități de învățământ membre ale Rețelei Școlilor Asociate UNESCO (ASPnet) – Liceul „I.C. Brătianu” Hațeg, Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea și Școala Gimnazială Densuș.
Proiectul pornește de la specificul teritoriului. Țara Hațegului este primul Geoparc Internațional UNESCO din România, membru în Rețeaua Europeană și în Rețeaua Globală a Geoparcurilor. Acest teritoriu le oferă elevilor un context în care pot înțelege mai bine valorile locului în care trăiesc și legătura acestora cu alte teritorii geoparc din Europa.
Pe parcursul proiectului, elevii au cercetat geoparcuri din diferite colțuri ale Europei și au descoperit particularitățile acestora, de la geologie și biodiversitate până la istorie, cultură, gastronomie și turism. În acest an, echipele au ales să exploreze geoparcurile internaționale UNESCO Țara Hațegului și Ținutul Buzăului din România, Lesvos (Grecia), Maestrazgo (Spania), Marble Arch Caves/ Cuilcagh Lakelands Geopark (transfrontalier între Irlanda de Nord și Republica Irlanda), Kula-Salihli (Turcia) și Gea Norvegica (Norvegia).
Rezultatele cercetării au fost prezentate în cadrul evenimentului final, unde elevii și-au pus în valoare nu doar cunoștințele, ci și abilitățile de comunicare și prezentare, într-un format dinamic și interactiv, de la prezentări PowerPoint la planșe și standuri tematice.
Proiectul a încurajat colaborarea, curiozitatea și deschiderea către diversitatea culturală europeană. Totodată, a fost o experiență în care elevii și profesorii au lucrat împreună, ducând informațiile descoperite mai departe în familiile lor și în comunitate, contribuind astfel la promovarea valorilor UNESCO.
*********
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 229 de teritorii din 50 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.




