Elevii vor participa la cursuri online de acasă. Ce soluții s-au găsit pentru cei care nu dețin un computer sau tabletă

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, afirmă că instrucţiunile aprobate miercuri prevăd obligativitatea elevilor care au acces la computer, tabletă şi la internet de a participa la cursurile organizate online de către profesori. Ea spune că elevii pot primi în custodie computere sau tablete din inventarul şcolilor.

„Pentru că s-a încheiat perioada de vacanţă, revenim nu la cursurile organizate în spaţiul unităţii de învăţământ, ci la cursurile organizate online. Am dat astăzi (miercuri – n.r.) o instrucţiune, am aprobat-o prin ordin de ministru. Este o măsură prin care am stabilit în mod clar care sunt responsabilităţile la nivel de Minister al Educaţiei, la nivel de Inspectorat Şcolar, unitate de învăţământ, cadrul didactic, elev şi elevul trebuie să participe, elevul care acces la internet şi are posibilitatea de a participa la lecţiile online are obligativitatea de a participa la cursurile desfăşurate de către profesor”, a afirmat Monica Anisie, miercuri seară, la Digi 24.
Aceasta a spus că se prevede inclusiv posibilitatea ca elevii să primească în custodie computere sau tablete aflate în inventarele şcolilor, iar părinţii ar urma să răspundă material pentru acestea.
Ministrul Educaţiei susţine că a solicitat sprijinul unităţilor de învăţământ, al Inspectoratelor Şcolare şi administraţiei publice locale pentru ca un număr cât mai are de elevi să poată beneficia de acces la cursurile online.
În ceea ce priveşte durata cursurilor care sunt organizate online, ministrul Educaţiei a precizat că specialiştii în ştiinţele educaţiei au apreciat că un curs ar putea dura până la 50 de minute, profesorul fiind cel care poate aprecia durata optimă a unui curs.
„Specialiştii în ştiinţele educaţiei au avut mai multe păreri când am discutat pe tema aceasta şi părerea dânşilor a fost că este mai bine să lăsăm o flexibilitate, pentru că profesorul sau învăţătorul ştie cel mai bine cât anume poate să dureze o astfel de lecţie, 40 de minute, 50 de minute, cam aici au fost recomandările pe care le-au făcut specialiştii în ştiinţele educaţiei” a explicat ministrul.
De asemenea, cadrul didactic va trebui să „elaboreze, să adapteze, să selecteze resursele educaţionale”, a spus Anisie.
„Ei cunosc cel mai bine clasa pe care o au şi atunci pot lua măsurile cele mai bune”, a mai afirmat ministrul.
Anisie a menţionat că instrucţiunea pe care a aprobat-o miercuri prevede că elevii pot fi notaţi, atunci când revin la cursuri, pe baza a ceea ce au realizat în perioada de cursuri online, iar nota poate fi trecută în catalog cu acordul elevilor sau al părinţilor, în cazul minorilor.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *