Enduro Panorama 2019: pasiune, voinţă şi eroi (GALERIE FOTO)

Herghelia de cai putere duduie sub cerul vineţiu şi pământul vibrează sub sutele de cauciucuri ale riderilor care îşi turează motoarele de la Panorama către start. De sus, coloana de rideri, pare un dragon uriaş care alunecă pe drumul Ghelariului. Localnicii au ieşit la porţi ca duminica. E sărbătoarea adrenalinei la pădureni.

Enduro Panorama 2019, înainte de start: motoarele bâzâie, altele accelerează, o parte odihnesc încă la soare. Copiii aleargă pe unele de-o şchioapă. Atmosfera asta care pârâie de energie e greu de priceput pentru cineva care nu a poposit niciodată într-o tabără enduro. „Îţi era dor, aşa-i?”, zice Cristian Radu de la organizatori.

Rideri, echipe tehnice, puşti, oamenii din staff sunt o comunitate. Vreo 800 de oameni, 22 de ţări, aceeaşi pasiune. Oamenii se salută, schimbă amabilităţi, se îmbrăţişează, glumesc, se strigă, urlă. Se cer sfaturi, piese sau tricouri. Tabăra de bază e un stup: şeful Haita, Paul Grecu fuge după echipament şi opreşte brusc când îl zăreşte pe organizatorul de la Romaniacs, Martin Freinademetz, gata de cursă. „Doamne cum mă simt când îi văd aşa mulţi! Se ridică părul pe mine!”, zice Ghiţă Furca.

Maşinile nu-şi mai găsesc locul într-o lume în care motocicliştii de-abia se strecoară. Dintr-o ambulanţă care apare greoi prin mulţime, Dan Burcă, sare plin de entuziasm direct la organizatori: are o istorie la concurs, una de salvator şi alta de victimă de când a concurat dur împotriva unor buşteni la ediţiile trecute. A decis că e mai bine să salvezi, decât să fii salvat.  La şedinţa tehnică, sute de participanţi în costume colorate şed pe deal ca în amfiteatru în faţa scenei care are drept fundal culmile verzi din Poiana Ruscă şi vârfurile înzăpezite ale Retezatului. Un zvăpăiat se urcă în mesteacăn să vadă mai bine. Are o groază de energie pentru care băieţii i-au pregătit cu siguranţă câteva porţii teribile de teren. Sunt trei trasee cu grade diferite de dificultate. Zeci de motociclişti din echipa organizatorului pleacă către punctele stabilite (check point-uri), iar deschizătorii de traseu aşteaptă. Sergiu Grecu, Paul Harpa, Nelu Raţiu, Paul Lazăr, Bamse, Andrei Stănilă sunt în şei, Zoli e pe ATV, Andu, cu puştiul lui Petru, e la poarta ţarcului de motoare. Tabăra care freamătă începe să bubuie, KTM-urile şi alte drăcii cu coarne ard de nerăbdare.

Drumul prin sat, pe uliţe, e flancat de copii care aplaudă şi întind mâinile „să bată cinciul” din goană, cu piloţii. Pe lângă băieţii buni de la clasa profi, poiana de start e plină ciucur de bărbaţi, motoare, zgomot, râsete şi culoare.

Nicoleta OLARIU vicepreşedinte la Fereraţia Română de Motociclism Federația

Până şi oficialii sunt prinşi de frenezia momentului: Nicoleta Olariu, vicepreşedinte la Fereraţia Română de Motociclism dansează de bucurie în plină primăvară enduro.

La start, îţi iei noroi din prima: din staff, Călin Grecu e doar primul servit, urmează fotografii şi privitorii prea curioşi. Cauciucurile ridică mâl în valuri care lovesc ritmic, după cum întră băieţii pe traseu.

Între două numărători, Călin oftează, se încruntă şi mai scutură ce poate din adaosul pământesc. Fotograful federaţiei, Marius Dincă, scapă la milimetru. În faţă, coada de motoare de la clasa „profi” şerpuieşte cât vezi cu ochi, celelalte clase, expert şi hobby, s-au răsfirat pe deal. Neamţul Philipp Scholz pleacă ţintit şi parcă simţi că are podiumul în gând.

Arbitri şi spectatorii fug către check point-urile de pe traseu. Ghiţă de la Haţeg a strâns trupa de fete, le urcă în bena jeep-ului şi le pune la filmat.

Cât ţine asfaltul sunt tot o voie bună, când se trece pe „macadam”, pe forestiere cu crengi usturătoare sau ape umflate, copilele schimbă tonul. Nu e de jale, doar „auuu!” şi „vaiiii!” armonizate cu icneli şi bufnituri. „Era mult praf în pădure şi, la noi, când ne vin musafiri, nu e fain să ai mult praf. Dumnezeu ne-a ajutat şi ne-a dat un pic de ploaie. S-a dus praful, dar s-a făcut noroi. Traseul e dublu mai greu ca şi dificultate în condiţiile actuale, dar măcar ne bucurăm de momentele în care nu ne plouă”, spune Paul Grecu, iniţiatorul competiţiei şi motorul fiecărei ediţii.

A reuşit alături de alţi rideri de la Moto Club Haita Deva să pună pe roate un concurs cu care se laudă şi Federaţia, dar şi autorităţile. Consiliul Judeţean a montat alături de scenă un stand de prezentare cu pliante şi hărţi pentru a promova judeţul printre piloţii din cele 22 de ţări înscrise la ediţia a XI-a.

Paul GRECU

Evenimentul aduce cei mai mulţi străini în judeţ şi asta de câţiva ani: „Mulţi se întorc la Enduro Panorama pentru că le place traseul, le plac locurile de aici şi petrec câte o săptămână cu noi, chiar mai mult”, explică Paul Grecu.

Pasionaţii de hard enduro sunt fascinaţi de ce trăiesc din goana motorului, dar mai cu seamă de ce văd atunci când opresc să respire.

Arhitectura naturală a locurilor cu case străjuite de cer se lipeşte de suflet, mai tare decât noroiul pe motor.

Din drumul către Lelese, pe culmea de steril, deasupra locului numit „Râpa galbenă”, câteva zeci de oameni s-au străduit să urce panta abruptă pentru a vedea spectacolul. Prafao e deja de strajă. Sergiu Grecu verifică traseul încă o dată şi privitorii îşi închipuie deja ce se va întâmpla pe aici.

E aşa abrupt că de-abia te ţii pe picioare. Necazul e, că oricât de bine te ţii, dacă nu ţine şi terenul tot o iei la vale. Un tânăr se apropie prea mult de malul sfârmicios, pământul se rupe şi omul încearcă să scape. Prietenii îl trag la timp.

Aşezat la fereală pe teren solid, un localnic îi explică unei sătence, tare să îi audă toţi isprăvile: „Eu am lucrat pe aici în 1975, când, pe unde şedem noi, trecea trenul. Nu era atunci atâta munte de steril rămas de la dolomită. Io nu cred că scapă toţi pe aici! Nu, nu cred”. Singura şansă a riderilor e să treacă cât mai repede peste pereţii care se fărâmă. Lixi face parte din staff-ul competiţiei de la început şi poate face cele mai grele trasee umăr la umăr cu „lupii” Haitei. Are ureche muzicală şi îi recunoaşte deja pe unii dintre rideri după zgomotul motocicletei.

Se contrazice cu Paul Harpa, „Pictoru” Haitei care „desenează” (şi) traseele. Poate că pentru unii bâzâitul cailor putere pare un sunet infernal, dar pentru cei care iubesc enduro, e muzică curată şi, când e interpretată pe mai multe tonuri, e o adevărată simfonie.

Câţiva fotografii se străduiesc să surprindă cele mai spectaculoase cadre: „Eu m-am specializat pe portret, dar am vrut să încerc ceva nou. Îs foarte încântat de ce am găsit aici şi am făcut. Sunt unghiuri diferite, foarte spectaculos”, zice un nou venit. La câţiva metri mai încolo, Seba Popescu trage cadru după cadru: „E fain pentru că sunt foarte mulţi concurenţi, e o competiţie foarte tare şi în România, dar e bine cotată şi în Europa. Nu ai cum să nu fii aici!” Tinerii fac galerie şi comentează urcările şi căzăturile. O mămică ţine un prunc în braţe. Are doar câteva luni, dar e cu ochii după acţiune: „E prima dată când l-am adus şi văd că a reacţionat foarte bine. Nu s-a speriat deloc!” Aşa că urarea vine firesc: „Să creşti mare şi să te dai pe motoare!”

„Se vede uşor de ce îi grea speciala asta, are o înclinaţie undeva la 45 de grade, a plouat bine, e un pic ud. Pe unii îi ajută, pe alţii îi pune în dificultate. Primii de la clasa A au trecut rapid, dar ceilalţi vor avea ceva de furcă cu sterilul”, explică Gheorghe Furcă, cunoscut şi strigat „Ghiţă de la Haţeg”. Are ceva nostalgii: „M-am dat şi eu pe aicea odată. Acum, nu m-aş mai da! Băieţii au ajuns la un nivel care mă depăşeşte. Haita e numărul 1 în ţară şi aşa va şi rămâne!” Ca să fie spectacolul complet, căutăm necazuri. Şi le şi găsim: în pădure, pe o potecă, zeci de rideri stau aliniaţi forţaţi de relief şi înghesuiţi între copaci.

Ca să treci de ei, pui un picior la deal şi altul pe roţi. În vârf, e un „dop” construit brutal din motoare aruncate pe stânci mari şi bolovani rotunzi. Participanţii se opintesc, sar, cad, transpiră, îşi fac cruci şi o iau de la capăt. Scot sufletul din ei şi din Andrei Silvăşan.

Omul din staff se chinuie ca Sisif: „Întrebarea e: de cine n-am tras!? Din 200, cred că nu am tras numai de vreo trei sau patru”. Câţiva spectatori stau agăţaţi de stânci ca să vadă spectacolul şi încasează mici bombarde azvârlite de roţi. „E frumos şi greu la Enduro Panorama! Sunt de toate pentru toţi, e un pic ud şi multă voie bună”, completează Andrei.

E drept însă că voia bună a unora e stârnită tocmai de străduinţa şi gemetele cu care piloţii îşi căznesc viaţa. Pe câţiva metri de traseu, e gură de iad.

După ce au scăpat de vârf, piloţii se dau la mlaştină. La finish, Lothar Kienzler din Germania îşi repară calm motorul şi povesteşte: „Prima parte a mers strună, apoi am avut o mică căzătură de-a lungul muntelui şi de acolo au început problemele. S-a rupt o piesă, îmi face probleme motorul dar în rest, e ok.” Soarele se pregăteşte să apună şi piloţii se grăbesc să termine cursa. „Sunt prima oară în România”, spune Michael Besse din Elveţia.

Gâfâie de efort şi îşi roteşte capul ca şi când ar vrea să verifice dacă gâtul încă îi funcţionează. Are faţa stropită cu mâl, dar râde: „E foarte fain! Foarte bine te dai cu motorul, un pic cam multă apă, dar e bine!” Un rider de la profi oftează: “Uaiii! Chiar grea ziua asta!”, zice Jeremias Iby.

E plin de nămol şi pe cască, şi sub cască: “Mi-a dat de furcă o pantă în pădure care era foarte alunecoasă, cred că am încercat de vreo 15 ori să urc! Ahhh! Mi-a fost aproape imposibil!” Şi apoi un pic de noroi? Riderul se priveşte rapid, dă un ochi la motor şi hohoteşte: „Poate că da! Dar a fost distractiv, nu vreau să mă gândesc la ce ne aşteaptă, vedem noi”, zice austriacul. „Ziua asta a fost chiar drăguţă, acum am trecut de start, habar nu am ce timp am scos, dar cursa a fost bună. Sunt fericit că am venit”, zice un neamţ care explică că e chiar de pe graniţa cu Luxemburg, din Trier, cel mai vechi oraş din Germania.

După jumătate de ceas de întâmpinat străini la start, parcă ţi-e dor de o vorbă românească. Şi iacă vine un ardelean: „Foarte frumos, chiar mai mult noroi decât ne trebuia. Râurile or crescut din cauza ploii şi a fost greu că am intrat în apă până la mijloc, da… am împins şi ne-am descurcat”. Sergiu Irimieş are 18 ani, vine din Cluj Napoca şi e la prima lui cursă oficială.

După Cluj, un moţ: “O zi foarte frumoasă, un pic cam udă, super ok per total. Am avut nămol, după cum se vede – suficient! Felicitări organizatori, e super! Ultima porţiune, cea cu nămol a fost cea mai dură. Am avut rideri din faţă, m-au stropit de m-au umplut”, zice Ionuţ David de la Brad. Mizser Gergo vine întins la finiş şi îi spune lui Călin Grecu: „A good day! Very, very good!”, apoi dă palmă râzând cu staff-ul. Un alt rider, povesteşte tocmai de iadul din pădure: “Nebunesc! Eram 20 de oameni şi ne încurcam unii pe alţii…” Călin îl consolează: “Gata, ai scăpat, e timpul să te odihneşti!”

Andreea GOGA

Printre atâţia zmei, Andreea Goga e prinţesa, una atipică: “După cum vedeţi pe motociclete şi pe noi, foarte mult praf. Nu a fost ce trebuia” o pufneşte râsul şi începe să ţipe să o audă şi organizatorii: „Uuuddd! Cum să fie!? Uuuud, cu noroi!” Nu zice bine şi lângă ea apare un tânăr 100% noroit. 

Spaima maşinii de spălat! Singurul lucru curat este o frunză verde pe care a agăţat-o recent la cască. Omul se lasă sfârşit pe motor şi şterge stratul gros de mâl de pe număr. „No, vedeţi cum arătăm? Dar tot e foarte fain! Ne-am simţit bine pe traseu!” Rândul înămoliţilor creşte: „Un pic cam greu, am stat la un punct cam o oră, dar e ok!”, spune polonezul Artur Broda. Nici nu îndrăzneşte să îşi dea jos casca de pe care picură continuu mâl gros.

Vineri a fost o zi lungă, cu o raită prin Ţara Haţegului: “Am recuperat un englez care nu mai fusese de câţiva ani şi spunea că a crescut mult nivelul competiţiei. L-am luat cu mine pe munte până am recuperate arbitri din traseu, se uita în jur şi nu-i venea să creadă cât e de frumos. A promis că şi dacă nu mai participă, tot va veni doar ca să vedem locurile”, povesteşte Ghiţă.

Sâmbătă, startul e din loc cu verdeaţă şi păşunea e traversată de un râu de motoare. E ziua suişurilor şi a coborâşurilor spectaculoase.

În cariera de la Alun, riderii de la Profi şi Expert fac spectacol pe marmură: „A fost nevoie doar să cadă unul şi să se împrăştie un pic de benzină cu ulei, a mai stropit de ploaie şi a fost gata capcana. Cădeau pe capete.

Măcel a fost!” exclamă Ghiţă Furca. După ce au trecut cei mai buni, motoarele au luat-o razna – erau când pe rider, când sub rider! „Am avut şi emoţii la un moment dat. Nu e tot una să vezi ditai motorul că vine de-a rostogolul. S-au răsturnat, au venit la vale pe fund, peste cap, le-au sărit motoarele în poşete. Mi-a fost drag de ei că nu se lăsau! Cădeau, se ridicau, împingeau, se ajutau, se trăgeau cu funia, dar tot ieşeau!”, povesteşte Ghiţă de la Haţeg, care mai avea şi grija spectatorilor veniţi aproape să surprindă balul enduro pe pardoseală de marmură.

Vedeta tv, Dani Oţil, pasionat de sporturi extreme şi un apropiat al organizatorilor, a ajuns vineri seara şi s-a alăturat echipei Haita. Pe o pantă-perete înverzită, Oţil a tras de motociclete, a împins şi a strigat la sfaturi cât să-i ajungă pe viaţă: „Faci „tzichi, tzachi dreapta, şi până sus în drum nu te opreşti! Sus, faci stânga!” Harnicia lui i-a impresionat pe fotografi: “În primele minute nu mi-am dat seama cine e, apoi l-am recunoscut. A muncit serios de tot, a cam tras de toţi pe acolo”, spune Helga Landt. Măcelul de peste zi, s-a văzut duminică la start: mulţi au abandonat, pe alţii i-au lăsat motoarele: “E o cursă puternică, traseul nu e uşor, iar ploile l-au îngreunat mult. Trebuie să vii pregătit la Enduro Panorama”, e convins organizatorul Paul Grecu.

Duminică, primii metri de la start sunt minunaţi, dar în pădure, potecile sunt alunecoase de la ploi şi motoarele scuipă cu năduf pietre către aparatele fotografilor. De sus, Paul Grecu încearcă să acopere huruiala şi strigă: „Easy, easy!” Se resemnează şi îi aruncă riderului o  funie să-l tragă la deal. E aşa de greu, că până şi organizatorii se reorganizează şi îi opresc pe motociclişti pe „etaje”. Tiberiu Covaci le face disperat semne să oprească, ca să elibereze traseul. „Dă fundul motorului în potecă!” sau „Dă-l pe ală, înapoi!” Când trag să iese la deal, motocicletele se zbat ca armăsarii în hamuri. Piloţii saltă haotic în şa. Staff-ul se aruncă la vale să prindă de ei: „Trage-l! Împinge-l!” Roţile  aruncă pământ şi taie aşchii în lemnele căzute prin pădure. „Nu mai sta acolo, fugi!” îi strigă unii unui tânăr care a luat şiroaie de lovituri. Helga Landt icneşte când roiuri de pietricele vin direct către obiectiv.  Fiecare îşi găseşte ceva după care să se pitească. La cât pământ au pe ei şi aparate, fotografii pot depune cereri de subvenţie la APIA. Impresionat de străduinţa riderilor, Marius Peptan lasă fotografia şi se apucă de legat şi tras motoare la liman.

O bucată de traseu i-a purtat pe rideri pe malul Lacului Cinciş care a crescut din cauza ploilor aşa că organizatorii s-au văzut nevoiţi să intervină rapid.La fel şi pe o specială aproape de finish unde s-a muncit cu târnăcoapele ca să se repare traseele rupte de ploi. “A fost o ediţie grea, cred că doar una am avut mai dură ca cea de acum. A fost tare mult de muncă. Nici o fată înscrisă în concurs nu a terminat cursa. Cel mai bun s-a dovedit a fi cehul David Cyprian, urmat de românul Jozsa Norbert-Levente şi polonezul Maciej Loboz.

Adevăratul erou al ediţiei este însă neamţul Marcel Michitsch. Tânărul şi-a pierdut un picior după accident, dar nu a renunţat la pasiunea pentru enduro.

Voinţa cu care înfruntă greutăţile de pe traseu i-a impresionat pe organizatori. “Încercaţi să vă închipuiţi că omul acesta nu are piciorul drept şi totuşi s-a înscris la Experţi. Oprea pe traseu, ca să îşi dea jos cizma şi să îşi cureţe proteza. Cu toate astea a terminat toate zilele! Şi pe ce traseu! Sunt pante când trebuie să te apleci şi să apeşi pe picior ca să dai grip în roată. El reuşeşte şi aşa! Suntem profund impresionaţi”, povesteşte Paul Grecu.

Marcel MICHITSCH și Felix PREDESCU

Felix Predescu, şeful cifrelor şi a timpilor de concurs, povesteşte că, după a treia zi, tânărul era epuizat şi îi venea să plângă: “Ne-a zis că e bucuros că l-am primit în rândurile noastre şi că România a devenit a doua ţară pentru el”.

A terminat pe motor trei zile, cu 230 de km de traseu de hard enduro. Le-a spus organizatorilor că nu crede că mai are putere pentru ultima zi: “Cam 40 % din înscrişi au reuşit să termine concursul, a fost măcel în toată regula! Ploile au îngreunat traseul: am deviat traseul de pe lac care a crescut mult. Eu cred că doar o singură ediţie am avut la fel de grea. Şi duminică dimineaţa l-am văzut pe Marcel la start! Cum să nu te impresioneze?! Şi-a câştigat pe veci respectul nostru”.

Din cei 142 de rideri care au luat startul la clasa Expert, doar 42 au reuşit să învingă probele din toate cele patru zile: “Marcel este unul dintre ei. Cel mai special”, scrie Felix Predescu.     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.