Enel X Way România instalează 64 de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în parcările magazinelor Penny din 36 de localități

  • Enel X Way România a instalat până în prezent 29 de stații de încărcare pentru vehiculele electrice la unitățile comerciale PENNY din 23 de localități, iar alte 35 de stații de încărcare vor deveni funcționale în cursul acestui an, reprezentând un total de 128 de puncte de încărcare
  • Enel X Way România are, în prezent, o rețea de 350 de puncte de încărcare în toată țara

Enel X Way România, parte a Enel X Way, companie a Grupului Enel dedicată mobilității electrice, colaborează cu retailerul PENNY pentru instalarea unei rețele de 64 de stații de încărcare pentru autovehiculele electrice, reprezentând un total de 128 de puncte de încărcare.

Cu o putere totală instalată de 1.408 kW, 29 dintre acestea sunt deja funcționale în 23 de localități din toată țara: Arad, Baia Mare, Bistrița, București, Buzău, Craiova, Deva, Dudu, Filiași, Gura Humorului, Măgurele, Mangalia, Petroșani, Ploiești, Roman, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Valea Târsei, Voluntari. Alte 35 de stații, amplasate în spațiile de parcare ale magazinelor PENNY, din tot atâtea localități, urmează să devină funcționale în cursul acestui an.

Cu aceste unități, rețeaua națională Enel X Way România va crește la aproape 500 de puncte de încărcare în 63 de localități din țară, cu o putere totală instalată de peste 8.700 kW.

„Continuăm să extindem infrastructura noastră de mobilitate electrică în contextul unei nevoi tot mai mari din partea șoferilor de vehicule electrice și hibride de a avea astfel de puncte de încărcare în proximitatea reședințelor sau a locurilor pe care le frecventează cu regularitate. Parteneriatele cu numeroși retaileri, precum cel mai recent încheiat cu PENNY, generează beneficii imediate pentru cei care au optat pentru mobilitatea electrică. În același timp, prin astfel de proiecte, Enel X Way România accelerează tranziția la mobilitate verde, cu emisii zero, și către transportul  electrificat”, a declarat Andrei Mihalciu, Manager Enel X Way România.

 

„La PENNY suntem adepții dezvoltării sustenabile, iar accesul la infrastructura optimă pentru încărcarea vehiculelor electrice este una dintre facilitațile recent oferite pentru a ne asigura că magazinele noastre sunt și mai pregătite pentru viitor. Ne bucurăm să le putem oferi acest serviciu clienților noștri împreună cu partenerul nostru Enel X Way România. Pentru noi este important să răspundem cât mai prompt la nevoile clienților noștri și să le oferim atât produse de calitate la prețuri avantajoase, cât și servicii care să se potrivească cât mai bine cu preferințele și stilul lor de viață”, a declarat Claudia Ivan, Manager Sustenabilitate PENNY Romania.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *