Energia regenerabilă accelerează către o eră fără subvenţii

Sectorul energiei regenerabile intră, la nivel global, într-o nouă fază de dezvoltare fără subvenţii, potrivit unui raport EY, iar China continentală şi SUA rămân pe primele două locuri în clasamentul celor mai atractive 40 de pieţe din lume pentru investiţii în energie regenerabilă.

Totodată, Franţa a urcat două poziţii în top, pe locul al treilea, datorită atenţiei speciale acordate capacităţilor eoliene plutitoare offshore şi dublării ţintelor sale anuale pentru extinderea capacităţilor eoliene la ţărm, potrivit EY.

”Alte urcări notabile în clasament s-au înregistrat de către Coreea de Sud (poziţia a 27-a, cu o urcare de 7 locuri) şi Vietnam (poziţia a 26-a, cu o urcare de 17 locuri), generate de planurile lor de a construi noi proiecte de energie regenerabilă cu o capacitate de 4 GW şi, respectiv, 475 MW. Norvegia (locul 36, cu o creştere de nouă poziţii) şi Finlanda (locul 39, cu o creştere de trei poziţii) revin în top în urma unor noi investiţii planificate, sprijinite de contracte de achiziţie directă de energie (PPA) într-un mediu aproape fără subvenţii”, se arată în comunicat.

Printre ţările cu evoluţii în scădere se numără Mexic (locul al 19-lea, o coborâre de şase poziţii) şi Taiwan (locul al 33-lea, o coborâre de şase poziţii), care au fost afectate de incertitudini politice majore.

“România poate reveni pe harta marilor investitori în energie regenerabilă odată cu creşterea competitivităţii noilor echipamente, ca urmare a scăderii rapide a costurilor de producţie şi instalare la nivel global”, a spus un manager din cadrul EY România, Mihai Draghici.

Având în vedere că energia regenerabilă devine un sector din ce în ce mai nesubvenţionat, în care proiectele concurează pe piaţă în funcţie de avantajele economice şi ecologice, specialiştii analizează două caracteristici conexe ale acestui nou peisaj: modul în care proiectele se adaptează la noul context marcat de preţurile de vânzare a energiei şi la dezechilibrele pieţei (riscul comercial), precum şi rolul tot mai important al cumpărătorilor de energie în subscrierea proiectelor de energie verde.

”Europa a deschis calea către proiecte nesubvenţionate în zone cu resurse regenerabile bune. Proiecte multiple derulate în ţările scandinave, Regatul Unit şi Spania, sunt sprijinite de investiţii private şi PPA-uri care le asigură stabilitatea necesară. Pentru piaţa energiei regenerabile în general, un viitor fără subvenţii guvernamentale este unul care nu va mai fi vulnerabil la schimbări bruşte de politici sau la modificările retroactive ale tarifelor promise. De asemenea, într-un astfel de context, forţele pieţei impun disciplină, promovează eficienţa şi accelerează reducerile de costuri care să permită sectorului să stea pe propriile picioare”, a declarat un coordonator EY Global Power & Utilities Corporate Finance, Ben Warren.

Achiziţiile de energie verde au explodat anul trecut, mai multe companii intrând pe piaţă pentru prima dată. Potrivit raportului, contractele de achiziţie directă de energie au susţinut anul trecut generarea a 13,4 GW de energie verde, mai mult decât dublu faţă de nivelul de 6,1 GW înregistrat în 2017.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *