Europa ar putea reveni la folosirea cărbunelui pentru obţinerea energiei

Cei mai mari cumpărători de gaze din Rusia s-au grăbit luni să găsească surse alternative de combustibil şi ar putea arde mai mult cărbune pentru a face faţă fluxurilor reduse de gaz din Rusia, care ameninţă să provoace o criză energetică în timpul iernii, dacă depozitele nu vor fi umplute, transmite Reuters.

Germania, Italia, Austria şi Ţările de Jos au semnalat că centralele pe cărbune ar putea ajuta la trecerea continentului printr-o criză care a dus la creşterea preţurilor gazelor şi a îngreunat eforturile factorilor de decizie politică care trebuie să ia măsuri de combatere a inflaţiei.

Guvernul olandez a declarat luni că va elimina limitarea producţiei la centralele energetice pe cărbune şi va activa prima fază a unui plan de criză energetică.

Danemarca a iniţiat, de asemenea, primul pas al unui plan de urgenţă a gazelor, din cauza incertitudinii livrărilor Rusiei.

 

Italia s-a apropiat de declararea stării de alertă în sectorul energiei, după ce compania petrolieră Eni a declarat că i s-a comunicat de către compania rusă Gazprom că va primi luni doar o parte din cererea sa de aprovizionare cu gaze.

Germania, care a cunoscut, de asemenea, fluxuri mai scăzute de gaze din Rusia, şi-a anunţat cel mai recent plan de a creşte nivelul de stocare a gazelor şi a declarat că ar putea reporni centralele pe cărbune pe care şi-a propus să le elimine treptat.

„Este dureros, dar este o necesitate absolută în această situaţie să se reducă consumul de gaze”, a declarat ministrul Economiei Robert Habeck, membru al Partidului Verzilor, care a făcut eforturi pentru o renunţare mai rapidă la cărbune, care produce mai multe gaze cu efect de seră.

„Dar dacă nu o facem, atunci riscăm ca depozitele să nu fie suficient de pline la sfârşitul anului spre sezonul de iarnă. Şi atunci suntem şantajabili la nivel politic”, a spus el.

Rusia şi-a reluat luni criticile anterioare conform cărora Europa este doar ea însăşi vinovată, după ce Occidentul a impus sancţiuni ca răspuns la invazia Moscovei asupra Ucrainei, care este o rută de tranzit al gazelor către Europa, precum şi un exportator important de grâu.

Contractul olandez pentru gaze pe termen de o lună, referinţa europeană, se tranzacţiona luni în jurul valorii de 124 de euro pe megawat oră (MWh), în scădere faţă de vârful din acest an de 335 de euro, dar în continuare cu peste 300% faţă de nivelul de acum un an.

Markus Krebber, CEO al celui mai mare producător de energie din Germania, RWE, a declarat că ar putea fi nevoie de trei până la cinci ani  până când preţurile energiei ar putea scădea la niveluri mai reduse.

Fluxurile de gaze ruseşti către Germania prin conducta Nord Stream 1, principala rută care aprovizionează cea mai mare economie a Europei, continuau să se desfăşoare luni la aproximativ 40% din capacitate, deşi au crescut de la începutul săptămânii trecute.

Ucraina a declarat că conductele sale ar putea ajuta la umplerea oricărui gol în aprovizionarea prin Nord Stream 1.

Moscova a declarat anterior că nu poate pompa mai mult prin conductele pe care Ucraina nu le-a închis deja.

Eni şi compania germană Uniper s-au numărat printre companiile europene care au declarat că primesc volume mai mici de gaze ruseşti decât cele contractate, deşi depozitele de gaze ale Europei încă se umplu – deşi mai lent. Luni, depozitele erau pline în proporţie de aproximativ 54%, faţă de obiectivul Uniunii Europene de 80% până în octombrie şi 90% până în noiembrie.

Ministerul german al Economiei a declarat că repornirea centralelor electrice pe cărbune ar putea adăuga o capacitate de până la 10 gigawaţi în cazul în care aprovizionarea cu gaze atinge niveluri critice.

O lege legată de această schimbare va ajunge în camera superioară a Parlamentului german pe 8 iulie.

Pe lângă o trecere înapoi la cărbune, cele mai recente măsuri germane includ un sistem de licitaţii pentru a încuraja industria să consume mai puţine gaze şi acordarea unui ajutor financiar pentru operatorul de pe piaţa de gaze din Germania, prin intermediul băncii de stat KfW, pentru a umple mai rapid depozitele de gaze.

RWE a declarat luni că ar putea prelungi funcţionarea a trei centrale electrice pe cărbune brun de 300 de megawaţi (MW), dacă va fi necesar.

Guvernul Austriei a convenit duminică cu compania Verbund să convertească o centrală electrică pe gaze la cărbune, în cazul în care ţara se va confrunta cu o urgenţă energetică.

OMV a declarat luni că Austria va primi jumătate din cantitatea obişnuită de gaze pentru a doua zi consecutiv.

Ţările de Jos vor elimina un plafon de producţie la centralele de energie pe cărbune, pentru a conserva gazele, în urma măsurilor Gazprom de a reduce livrările către Europa.

Ministrul olandez al Energiei Rob Jetten, care a făcut anunţul luni, a declarat că guvernul a activat şi faza de ”avertizare timpurie” a unui plan de criză energetică în trei părţi.

Grupul rus Gazprom a redus săptămâna trecută livrările prin gazoductul Nord Stream 1, invocând returnarea întârziată a echipamentelor reparate de compania germană Siemens Energy în Canada.„Avem gaze, sunt gata să fie livrate, dar europenii trebuie să dea înapoi echipamentul, care ar trebui reparat conform obligaţiilor lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Oficialii germani şi italieni au spus că Rusia foloseşte acest lucru ca scuză pentru a reduce livrările.

Italia, al cărui comitet tehnic pentru gaze ar trebui să se întrunească marţi, a declarat că ar putea declara o stare de alertă sporită pentru gaze săptămâna aceasta, dacă Rusia va continua să reducă livrările.

Măsura ar declanşa măsuri de reducere a consumului, inclusiv raţionalizarea gazelor pentru utilizatorii industriali selectaţi, creşterea producţiei la centralele pe cărbune şi solicitarea unor importuri mai mari de gaze de la alţi furnizori, în baza contractelor existente.

 

news.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *