Examen scris pentru toţi cei care doresc să devină directori în unităţi de învăţământ

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat organizarea unui examen scris pentru toţi cei care doresc să devină directori în unităţi de învăţământ, iar cei care vor lua la această testare minim nota 7 vor susţine apoi interviuri.

Este un obiectiv de bază în programul “România Educată” acela care vizează guvernanţa şcolilor, guvernanţa şcolilor este coloana vertebrală a sistemului de educaţie, degeaba poţi să adaugi masă musculară dacă nu ai o coloană vertebrală profesionistă, organizăm aceste concursuri începând cu un examen scris în data de 27 iulie.
Intenţionăm să organizăm acest examen scris în care se vor putea prezenta toţi care cei aspiră la funcţia de director sau director adjunct într-o unitate de învăţământ preuniversitar”, a declarat luni, Sorin Cîmpeanu.
El a explicat că acest examen scris urmează să testeze de la abilităţile cognitive până la cele manageriale.

Ministrul Educaţiei a precizat că ia în calcul înfiinţarea unui post de director administrativ în cadrul unităţilor de învăţământ.

“Ne gândim ca această poziţie de director educaţional plus director adjunct să fie dublată de un director administrativ, care să poată să pună în aplicare acele proiecte pe care le vom finanţa prin PNRR. (…) Sunt 4,4 miliarde de euro pentru susţinerea proiectului România educată, este vorba de investiţii de infrastructură, dotări, digitalizare, reducerea abandonului şcolar, partea de învăţământ profesional, dual, partea de educaţiei timpurie, de creşe”, a transmis Sorin Cîmpeanu.
El a mai anunţat că pe data de 5 august expiră mandatele directorilor tuturor şcolilor din România.
“În data de 5 august vor expira toate mandatele conducerilor şcolilor din România. Deci este nevoie să organizăm această primă etapă, urmată de interviuri pentru cei care promovează prima etapă, nota minimă va fi 7, cei care promovează prima etapă se pot înscrie în septembrie şi în octombrie la concursurile care se vor susţine în fiecare şcoală”, a mai declarat ministrul Educaţiei.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *