Peste 40 de șoferi au rămas fără permis, în perioada minivacanței de Rusalii

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au asigurat măsuri suplimentare de ordine publică,  în perioada 01 – 05 iunie 2023, pentru ca cetățenii județului şi cei aflaţi în tranzit să se bucure în deplină siguranţă de manifestările ocazionate de Ziua Internațională a Copilului şi sărbătoarea ortodoxă a Rusaliilor.

 

În perioada menționată, peste 200 de poliţişti au acționat, zilnic, pe raza judeţului Hunedoara în cadrul dispozitivului de ordine şi siguranţă publică, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, precum şi intervenţia rapidă, în cazul comiterii unor fapte antisociale.

Echipajele de ordine şi siguranţă publică au acționat în stradă,  astfel încât să asigure protecția cetățenilor, precum și prevenirea și combaterea infracțiunilor, inclusiv a faptelor antisociale specifice aglomerărilor de persoane, în special în zonele de agrement şi în cele în care s-au  desfăşurat manifestări publice.

Măsurile preventive asigurate de polițiști, în sistem integrat cu reprezentanții celorlalte instituții de aplicare a legii, au fost eficiente, astfel încât, în această perioadă, nu s-au înregistrat evenimente negative ori infracţiuni statale grave, comise cu violenţă.

În perioada 01 – 05 iunie a.c., în medie, zilnic, peste 40 de poliţişti rutieri au acţionat pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a vitezei excesive şi a conducerii sub influenţa alcoolului sau a substanţelor cu efect psihoactiv.

În perioada de referinţă, la nivelul județului Hunedoara, poliţiştii rutieri au efectuat mai multe acțiuni punctuale, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, în urma neregulilor constatate, au aplicat 421 de sancțiuni contravenționale, din care: 208 pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit și 213 amenzi pentru alte abateri incriminate de legislaţia rutieră.

Urmare activităților desfășurate au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 43 de permise de conducere din care: 20 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h, a vitezei maxim admise, două pentru depășirea cu peste 70 km/h, 6 pentru consum de alcool și 15 pentru alte abateri.

 

          Exemple semnificative:

 

La data de 05 iunie 2023, în jurul orei 17:40, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Cârjiți, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Dacia, din municipiul Deva, a tamponat un autoturism parcat. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci  doar pagube materiale.

Bărbatul aflat la volan a fost testat de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului  cu aparatul alcooltest, care a indicat un rezultat de 1,14 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

La data de 05 iunie 2023, în jurul orei 18:55, poliţiştii Formațiunii Rutiere Hațeg au oprit în trafic, pe DN 66, în localitatea Bretea Streiului, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Orăștie.

În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul nu este înmatriculat în circulație (autorizația de circulație provizorie fiind expirată).

 

La data de 04 iunie 2023, în jurul orei 16:20, poliţiştii au oprit în trafic, pe DJ 705, pe raza localităţii Geoagiu, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Deva. În urma accesării bazelor de date, poliţiştii au  constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat pentru abateri anterioare la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

 

În data de 04 iunie 2023, în jurul orei 15:20, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Căstăului, din municipiul Orăștie, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Bucureşti.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

La data 04 iunie 2023, în jurul orei 04:50, poliţiştii au oprit în trafic, pe bulevardul  Mihail Kogălniceanu, din Deva, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Deva.

Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,50 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

 

La data de 02 iunie 2023, în jurul orei 21:30, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe strada 22 Decembrie, din orașul Călan, un autoturism ar fi fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Ajunși la fața locului, poliţiştii au stabilit că în jurul orei 21:30, un bărbat de 46 de ani, din Călan,  în timp ce conducea un autoturism pe strada 22 Decembrie, din orașul Călan, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a părăsit partea carosabilă,  lovind o stivă de lemne de foc. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,87 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

 

În cauzele prezentate, poliţiştii au  întocmit dosare de cercetare penală.

 

Poliţiştii hunedoreni vor fi în continuare la datorie, atât prin desfăşurarea de activităţi în domeniile curente de activitate, cât şi în vederea asigurării de măsuri specifice la evenimentele publice ce vor avea loc în perioada următoare.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *