Experienţa ”pacientului 102”, în lupta cu noul coronavirus: ”Te simți suspendat între viață și moarte”

Directorul Direcţiei de Comunicare şi Strategii din Consiliul Judeţean din Arad, Andrei Ando, “pacientul 102”, povesteşte, într-o postare pe pagina sa de Facebook, experienţa din spital, după ce s-a infectat cu coronavirus, având o formă moderată a bolii.

”Sunt pacientul 102 vindecat la Arad de Covid-19. De fapt, între 102 și 105, nu știu exact, dar îmi place să cred că am fost în capul listei, la cât de nerăbdător am așteptat rezultatul…
Vă mulțumesc tuturor pentru susținere, pentru încurajări, pentru miile de mesaje (care continuă să curgă), pentru apelurile telefonice din aceste săptămâni. Nu am răspuns la toate, mai ales la telefon, pentru că nu m-am simțit în stare de conversații, nici măcar scurte.

Da, am avut emoții, am fost îngrijorat. Am avut uneori accese de panică, mi s-a părut, în anumite momente, că starea mea se degradează, mai ales atunci când febra nu ceda nici după zece zile de tratament greu, sau când aveam frisoane, sau când simțeam că mi se rup mușchii, fâșie cu fâșie, de pe picioare.

Am avut o formă moderată Covid-19, fără să fiu cuplat la oxigen. Am urmat 14 zile de tratament, cu medicamente foarte puternice: Lopinavir (Kaletra), Plaquenil, Norvir, Azitromicină, la care s-au adăugat Paracetamol, Algozone, Hepiflor, Vitamina C cu zinc. Lopinavir și Norvir se administrează pacienților care suferă de HIV-SIDA, Plaquenil (sulfat de hidroxiclorochină) celor care suferă de malarie sau lupus. Azitromicina este un antibiotic utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene severe, inclusiv pentru bolnavii de HIV. Acesta este, astăzi, tratamentul pentru formele moderate de Covid-19, dar înțeleg că e o dinamică permanentă a medicației, că se experimentează formule noi mai ales la pacienții afectați sever.

Cea mai mare spaimă a mea a fost să nu ajung la Terapie Intensivă. Acolo, rata de supraviețuire este sub 20%, și nu pentru că medicii nu ar face tot posibilul pentru salvarea pacienților, ci fiindcă virusul ăsta păcătos evoluează agresiv și imprevizibil. Am citit știrile despre morțile frecvente, am văzut dezbaterile la televiziuni și, de fier să fi fost, tot te-ar fi îndoit infodemia violentă, relatările alarmiste, scandalurile permanente stârnite în jurul situației de la Arad. Din interior, lucrurile se văd diferit. Aștepți, stors de putere, ca medicamentele să își facă efectul. Ești într-o stare psihică delicată, orice creștere de puls sau scăderea cu o unitate a oxigenării plămânului ți se pare semn de sfârșit inevitabil, chiar dacă nu este așa. Și, da, uneori ești în pragul isteriei sau treci de el, te agiți, te panichezi. Nu te-ar consola nici o sută de medici la căpătâi, pentru că ai o tensiune interioară care îți strânge stomacul, îți întunecă rațiunea. Te simți suspendat între viață și moarte, chiar dacă nu ești așa… Necunoscutul te face să crezi într-un deznodământ tragic inevitabil, deși peste 90% dintre pacienți ajung acasă pe picioare, vindecați.

Câteva cuvinte și despre starea fizică a unui bolnav Covid-19 cu formă moderată (asta înseamnă că nu trece ușor peste boală, dar nici nu dezvoltă complicații care să îl ducă la Terapie Intensivă, pe aparate).
În primele cinci zile am urmat tratamentul cu Lopinavir (Kaletra), Hepiflor, vitamine și Paracetamol. Efectele adverse au apărut de la prima administrare: tulburări digestive, mialgie (dureri musculare). Mi-am pierdut total gustul și mirosul. Zilnic schimbam de patru ori pijamalele, uneori nu apucau să se zvânte pe măsură ce transpiram în ele. Am avut frisoane care mă țineau sub pătura pe care o simțeam ca pe o lespede de marmură deasupra mea. M-a îngrijorat o febră constantă, până în 38,3 (în majoritatea timpului 37,5-38 de grade Celsius, foarte rar peste 38). Kaletra mai are un efect advers delicat, la nivel intestinal. Se administrează după micul dejun și cină. La câteva minute de la administrare te lipești de vasul toaletei, apoi îl „vizitezi” frecvent, ceea ce nu e ușor, pentru că de la Kaletra simți o sfârșeală, o amețeală, te deplasezi greu și nesigur. Cel puțin în cazul meu, la alții poate acționa diferit. În ce privește mialgia, durerile au început inițial în zona șalelor, au coborât în fese, apoi în pulpe și în gambe. Dureri severe, de nu știi cum să te învârți în pat, cum să stai, să te ghemuiești, să te ridici, să te întorci pe spate sau pe burtă, să îți ridici picioarele pe perete, poate-poate sângele va oxigena mușchii încordați. Nu se compară cu o febră musculară, ci cu o senzație de strâns în menghină și smuls, și te chinuie mai ales noaptea, când totul se liniștește în jur…

După cinci zile de Kaletra, febra nu a cedat, iar analizele de sânge au arătat o creștere a infecției în organism. Am trecut pe Plaquenilor și Norvir. A fost ca un miracol. De la prima administrare a hidroxiclorochinei durerile de mușchi au dispărut ca luate cu mâna. Dar febra a continuat să persiste, îngrijorător. În plus, deja de la prima administrare a Plaquenilului pulsul a crescut la 115, de unde până atunci era 80-85. A crescut și tensiunea, și deși nu la valori îngrijorătoare pentru un medic, nu puteam să nu îmi fac o mie de scenarii despre asta. M-au chinuit mai mult gândurile decât efectele adverse ale medicamentului… Am rămas în continuare cu durerile de stomac, cu vertijul și cu o slăbiciune ca o sfârșeală, o epuizare care mă țintuia în pat, fără poftă de mâncare, fără chef de vorbă, apatic și îngrijorat. Am continuat să citesc știrile despre morțile subite, și recunosc că asta m-a afectat. Fiecare oscilație de tensiune, tuse, amețeală, am interpretat-o ca pe un semnal critic al organismului, chiar dacă nu era cazul… Am scăzut cinci kilograme în greutate. (…)

Coronavirus nu a atacat doar sistemul imunitar al unor indivizi, ci și sistemul nervos al comunității și a scos la suprafață o încărcătură tenebroasă, violentă, inumană, ipocrită. Sau poate am fost eu prea sensibil de la boală… Este adevărat, se fac și erori în sistemul medical și în jurul lui. Dar este profund incorect că doar acestea sunt scoase în evidență de mass-media sau rețelele sociale. Sunt neajunsuri. Dar în același timp sunt și multe reușite. Situația nu este atât de dramatică precum insistă unii să o prezinte cu orice preț. Doctorița care ne-a tratat pe noi, de exemplu, un rezident entuziast, este o minune de om, plăcut, profesionist, sufletist. Și majoritatea sunt astfel. O spun să le dau încredere viitorilor bolnavi. Există speranță, nu vor încăpea pe mâini de măcelari insensibili și ignoranți, așa cum li se sugerează!

Revin la tratament. După al doilea calup de cinci zile, medicația a fost completată cu Azitromicină, pentru că febra nu a cedat, ci dimpotrivă, a continuat să crească încet, dar sigur. De la prima administrare a Azitromicinei, situația s-a normalizat. În următoarele cinci zile nu a mai revenit febra deloc, au revenit mirosul și gustul, tensiunea s-a reglat. Am recuperat și kilogramele pierdute (m-aș fi lepădat cu drag de ele, dacă e să fi ales o „victimă colaterală” a bolii…)
Am fost declarat vindecat, pacientul 102. Cu o seară mai devreme, ultimul vindecat fusese pacientul 101. Repet, nerăbdarea mă face să cred că am fost primul după el, deși în ziua respectivă alți câțiva arădeni au fost declarați vindecați.

Urmează câteva zile de liniște și izolare, vitamine, mâncare. În continuare răspund puțin la telefon. Evit știrile, emisiunile, comentariile despre boală. Pe Facebook oameni care nu au citit în viața lor o carte, care nu au avut decența să învețe să scrie corect în limba lor maternă se consideră experți avizați să își spună părerea și să tăvălească pe oricine i-ar corecta. Îmi doresc să mai păstrez distanța față de acea bulă a societății plină de ură, de persiflare, de răutate, de contestare. Caut compania virtuală a oamenilor pozitivi, a celor reținuți, empatici și decenți. Vestea bună este că ei există, chiar dacă sunt mai puțin vocali și vizibili. Ce bine că sunt! Le sunt recunoscător tuturor pentru încurajări și pentru înțelegere!

Criza aceasta, boala, sunt și o traumă, sunt și o oportunitate. Îți resetezi prioritățile, îți selectezi anturajul (cel virtual, pentru că de cel real te ține departe virusul), îți faci ordine în gânduri și activități. Totul va fi bine!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *