Ce măsuri ia Facebook pentru combaterea informațiilor false pe platforma sa

Facebook a prezentat miercuri o serie de schimbări făcute pentru a combate răspândirea de informaţii false pe platforma sa, cum ar fi eliminarea “deepfake” şi a altor video-uri manipulate, dar congresmenii americani consideră că măsurile sunt insuficiente, transmite Reuters.

O audiere în curs, efectuată de comisia pentru Energie şi Comerţ din Camera Reprezentanţilor, marchează cele mai recente eforturi ale parlamentarilor din Cameră de a investiga măsurile de protecţie digitale ale Facebook înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie şi la patru ani după ce Rusia s-a folosit de platforma Facebook pentru a răspândi dezinformări în timpul alegeilor din 2016.

La începutul acestei săptămâni, Facebook a anunţat că va elimina “deepfake-urile”, care prezintă persoane în video-uri false, precum şi alte video-uri manipulate de pe platforma sa, dacă trebuie editate, dar nu şi conţinutul de tip parodie sau satiră, pentru a combate dezinformarea.

Facebook a fost criticată de politicieni din tot spectrul politic, din cauza politicilor legate de conţinut. Democraţii au atacat Facebook pentru refuzul de a verifica reclamele politice, în timp ce republicanii au acuzat-o că discriminează opiniile conservatoare, acuzaţie negată de companie.

În perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie, platformele de socializare au fost presate să combată pericolul deepfake-urilor, care folosesc inteligenţa artificială pentru a crea video-uri realiste dar false, în care o persoană apare în mod fals că afirmă sau face ceva.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *