Fără ură și părtinire despre buget

În această săptămână este programată dezbaterea și aprobarea în Parlament a bugetului pe anul 2018. Ne vom confrunta, și în acest an, cu aceeași situație din anul 2017: consumăm mai mult, importăm mai mult, împrumutăm mai mult și nu construim nimic!

Cea mai mare problemă a bugetului este determinată de scăderea veniturilor administrațiilor publice locale, ca urmare a scăderii impozitului pe venit. PSD a reușit să compromită încă o măsură bună, așteptată.  Scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10% ar fi trebuit să aducă o bucurie generală, însă, făcută „pe un genunchi”, într-un context nepotrivit, fără studiu de impact care să permită înlăturarea consecințelor negative, această măsură nu va bucura nimeni:

  • Angajații nu vor beneficia de această măsură, pentru că prin transferul de contribuții salariile lor nete, mai ales în sectorul privat, nu vor crește. Și-i mare minunea dacă nu vor scădea!
  • Agenții economici sunt incluși cu forța, dacă au o cifră de afaceri de până la 1 milion de euro, la impozitarea pe cifra de afaceri. Așadar, nu se vor bucura de această relaxare, ci, eventual, se vor bucura de norocul de a nu fi fost decimate, acelea dintre ele care vor rezista, căci se estimează că măsura va scoate din piață zeci de mii de întreprinderi mici.
  • Administrațiile publice locale, care se finanțează din impozitul pe venit și din taxa pe valoarea adăugată, vor avea pierderi uriașe, iar promisiunea de compensare făcută de ministrul finanțelor se bazează pe „pielea ursului din pădure”.

În proiectul de buget avem, negru pe alb, o scădere a cotelor din impozit de la 20,46 miliarde lei la 14,66 miliarde lei! Scăderea acestor resurse este, la nivelul întregii țări, de 5,8 miliarde lei. Cum vor fi ele compensate? Ne putem aștepta la alte taxe și impozite inventate sau mărite?

În linii generale, bugetul este construit, tot ca în anul 2017, pe cifre nerealiste. Cursul de schimb leu-euro luat în calcul  este de 4,55, sub nivelul actual de 4,65, iar încasările bugetare estimate de Guvern sunt la 31,7% din PIB. Cum se va putea ajunge la această cifră, atâta vreme cât în anul 2017 s-a înregistrat un deficit de încasări de aproape 17 miliarde lei, iar veniturile nu vor depăși 30% din PIB?! Prin ce minune vor crește încasările cu aproape 2% din PIB, adică cu peste 18 miliarde lei?! Cum să te poți gândi că se vor mai putea încasa venituri excepționale când companiilor de stat le-au fost, deja, confiscate rezervele și profitul anului anterior?! Cum se poate crește anul viitor încasarea din TVA cu 16,33%, când în anul 2017 încasările abia dacă ating valoarea celor din 2016, iar rambursările de TVA se amână la plată sistematic, așa cum s-a procedat și în luna noiembrie?!

Sumele alocate pentru investiții sunt, ca pondere în PIB, mai mici în anul 2018 față de 2017! Așadar, deși economia “duduie”, Guvernul nu face investiții! Nu s-a construit nimic în anul 2017, nu se va construi nici în anul 2018. Așadar este cazul să ne luăm gândul de la autostrăzi, căi ferate și alte proiecte majore. Nemaivorbind de faptul că, pentru investiții, nu este suficient doar să bugetezi, mai trebuie să ții seama de asta în execuția bugetară și să construiești! Iar în bugetul anului 2017 s-au prevăzut niște sume pentru investiții la transporturi, care, în septembrie, la rectificarea bugetară, au fost tăiate și redistribuite în alte scopuri. Scopuri de consum, evident!

Încă din ianuarie, liberalii au avertizat că există riscul ca în anul 2017 să nu accesăm fondurile europene gratuite. Constatăm fără nicio satisfacție, că am avut dreptate. În tot acest context, Guvernul mizează că va lua, în anul 2018, peste 28,4 miliarde lei de la Uniunea Europeană! Este o glumă,(asta ca să n-o numim minciună sfruntată), atâta vreme cât nici măcar nu s-au lansat toate liniile de finanțare și nu s-au contractat sumele care ar trebui decontate!

Avem spre dezbatere  un buget tot mai puternic dezechilibrat.  Un deficit de peste 30 de miliarde de lei! Adică, România va continua să se îndatoreze! În anul 2018 dobânzile pentru datoria publică vor crește de la 9.9 miliarde lei, la 11.2 miliarde lei! Românii vor plăti în plus 1,3 miliarde pe dobânzi, căci nu le plătește prim-ministrul sau dl. Dragnea!

Proiectul de buget poartă noi riscuri și în interior și în exterior. România importă bunuri de consum,  nu tehnologie,  mâncare, nu mașini și utilaje care să ne ajute să fim mai competitivi. Este un risc foarte mare, mai ales că investițiile mai mult ies decât intră în România. Așadar, investiții publice nu avem, investițiile private sunt mai mici cu aproape un sfert, iar investițiile străine sunt tot mai reduse! În baza Legii răspunderii fiscal-bugetare Consiliul fiscal a emis următoarea opinie preliminară: “Construcția bugetară consfințește un derapaj de proporții de la Pactul de Stabilitate și Creștere…”

Oare PSD chiar nu înțelege că nu putem doar să consumăm, trebuie să mai și producem?!

Eleonora-Carmen HĂRĂU

Un comentariu la „Fără ură și părtinire despre buget

  • 11 decembrie 2017 la 10:24
    Permalink

    Si despre bugetul lui Ciolos de ce nu a existat analiza ? 🙂 🙂 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.