Federaţia „Spiru Haret” îi cere premierului să blocheze aplicarea unui ordin al ministrului Educaţiei

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” îi cere premierului Viorica Dăncilă să blocheze aplicarea unui ordin al ministrului Educaţiei prin care 4.000 de angajaţi din învăţământ ar urma să fie concediaţi, fiind vorba atât de personal didactic de predare, cât şi auxiliar şi nedidactic. Sindicaliştii spun că, în caz contrar, vor da în judecată MEN pentru a obţine anularea ordinului.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” îi solicită premierului Viorica Dăncilă să blocheze aplicarea ordinului ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4884/2018, care ar duce la concedierea a peste 4.000 de angajaţi din învăţământ, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de federaţie.

„După ce, în urma comunicatului nostru din 31 august a.c., Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) ne-a acuzat de dezinformare, începând de ieri (luni – n.r.), în baza OMEN nr. 4884/2018, inspectoratele şcolare au trecut la tăierea a peste 4.000 de posturi, majoritatea fiind deja ocupate odată cu începerea anului şcolar. Este vorba atât de personal didactic de predare, cât şi de personal didactic auxiliar şi nedidactic. Grav este că MEN nici măcar nu a consultat federaţiile sindicale cu privire la proiectul de ordin, în condiţiile în care legislaţia în vigoare îl obligă pe acesta să pună în discuţia partenerilor de dialog un astfel de act administrativ cu caracter normativ. În condiţiile în care doamna prim-ministru nu va lua măsuri pentru blocarea aplicării ordinului, Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret» va acţiona în judecată MEN pentru anularea acestuia. De asemenea, FSE «Spiru Haret» va asigura asistenţă juridică tuturor colegilor care ar urma să fie disponibilizaţi”, a declarat Marius Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret”, citat în comunicat.

Potrivit sursei citate, FSE „Spiru Haret” a atenţionat încă de luna trecută că fondurile alocate pentru plata salariilor în sistemul de învăţământ preuniversitar nu ajung până la sfârşitul acestui an, iar MEN încearcă, prin diverse metode – mai mult sau mai puţin legale – şi prin presiuni asupra inspectorilor şcolari generali şi directorilor, să facă economii.

În 31 august, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” anunţa că Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) pregăteşte un ordin prin care să se reducă cu peste o mie numărul de posturi din învăţământul preuniversitar de stat, motivaţia fiind reducerea cheltuielilor. Sindicaliştii condamnau această decizie care va ”duce la o acutizare a crizei lipsei de personal calificat” şi anunţau că o vor contesta în instanţă.

În aceeaşi zi, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis că niciun post din învăţământ nu este ”în pericol” în anul şcolar 2018-2019, fiind propuse spre aprobare 286.726 de posturi, dintre care 30.000 sunt vacante. De asemenea, MEN anunţau că există bani în buget pentru plata salariilor aferente trimestrului al patrulea.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *