Fondurile europene, esențiale pentru dezvoltare

Fondurile europene, au accelerat dezvoltarea în multe zone din țară, unde autoritățile au înțeles că trebuie făcute și depuse proiecte. Aderarea României la Uniunea Europeană a fost unul din cele mai bune lucruri. Dovadă stau investițiile realizate de administrațiile publice sau de companii cu ajutorul fondurilor structurale. Un exemplu vine din Valea Jiului.

De 100 de ani ar fi avut nevoie societatea de apă din Valea Jiului pentru a implementa proiectele de modernizare a rețelelor de apă și canal, dacă nu ar fi existat fondurile europene.

„Ne-am fi dorit să facem investițiile din fonduri proprii, dar dintr-o analiză sumară am înțeles că am fi avut nevoie de aproape 100 de ani pentru finanțarea acestui obiectiv. Am ales calea care să poată rezolva cu costuri suportabile un sistem performant de servicii, respectiv accesarea finanțărilor nerambursabile. Asemenea proiecte majore au însemnat o provocare pentru ApaServ  și pentru unitățile administrativ teritoriale care ne susțin”, a declarat Monica Tarcea, șef Departament de Dezvoltare din cadrul SC ApaServ Valea Jiului.

Proiectul derulat, în prezent, în Valea Jiului de ApaServ are o valoare de circa 90 de milioane de euro.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *