Food Truck Festival revine la Deva: trei zile de street food și muzică în centrul orașului
Food Truck Festival revine la Deva cu o nouă ediție care promite trei zile de mâncare stradală, muzică și relaxare în aer liber.
Evenimentul aduce în centrul orașului 11 concepte culinare, cu preparate pentru toate gusturile – de la burgeri și pizza, până la deserturi precum churros, clătite sau kürtős kalács.
Printre participanți se numără Baby Burger, Bonjour Churros, Clătite KM13, Kürtős Kalács by Hertea, Makra, Perfect Burgers, Pizza Al Volo, Plăcintăria Stan & Bran, Romanian Burger, Turkish Donuts și Zeus Food.
Pe lângă oferta culinară, organizatorii au pregătit și un program artistic care se desfășoară zilnic între orele 14:00 și 23:00. Vineri va urca pe scenă Victor Diaz, iar în weekend atmosfera va fi întreținută de ZO.
Zona festivalului va include și spații de relaxare, jocuri și activități pentru copii, fiind gândită ca un loc de întâlnire pentru întreaga comunitate.
Food Truck Festival este organizat de Gourmet Entertainment, în parteneriat cu Check-OUTeam, cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva.
👉 Intrarea este liberă.

