Forumul Național al Geoparcurilor consolidează relația dintre teritoriile interesate de recunoașterea UNESCO

Cea de a patra ediție a Forumului Național al Geoparcurilor s-a desfășurat miercuri, 27 octombrie 2021. Pentru al doilea an consecutiv, membrii Forumului s-au întâlnit online.

 

Evenimentul a fost  organizat de Universitatea din București – administratorul Geoparcului Țara Hațegului, primul geoparc românesc cu statut internațional UNESCO, și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. La întâlnire au participat reprezentanți ai Comisiei UNESCO și ai Universității din București, ai mai multor ministere, instituții și organizații cu rol și experiență în dezvoltarea geoparcurilor și conservarea patrimoniului geologic, natural și cultural.

Precedenta ediție a Forumului, cea de anul trecut, punea bazele unei rețele de geoparcuri UNESCO în România. Mai multe teritorii interesate în obținerea statutului internațional, pe modelul de dezvoltare sustenabilă al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, au aderat la Forum pentru a învăța din experiența celorlalți, în vederea pregătirii candidaturilor.

 

În ediția din acest an, Geoparcul aspirant UNESCO Ținutul Buzăului, teritoriul cel mai avansat în pregătirea evaluării, a anunțat că a primit vizita misiunii de evaluare a geoparcurilor UNESCO. Echipa Geoparcului Ținutul Buzăului le-a prezentat participanților experiența trăită pe parcursul celor patru zile de evaluare, pentru a veni în ajutorul celorlalte teritorii aspirante UNESCO. Ținutul Buzăului va primi rezultatele evaluării în prima parte a anului viitor. În cazul unui răspuns favorabil, ar fi al doilea teritoriu din România care obține statut de geoparc internațional UNESCO. În plus, mare parte din echipa care a pus bazele acestui geoparc este formată din profesori și absolvenți ai programului de master „Geo-Biologie aplicată pentru conservarea patrimoniului natural și cultural”, din cadrul C.

 

Și reprezentanții celorlalte teritorii aspirante la statutul de geoparc internațional UNESCO – Oltenia de Sub Munte și Capaterra au prezentat stadiile de pregătire în care se află. Toți reprezentanții geoparcurilor din România au subliniat importanța colaborării în cadrul rețelei naționale și deschiderea pentru derularea de proiecte comune.

 

Tot în cadrul evenimentului au fost discutate teme referitoare la susținerea oferită geoparcurilor de către Comisia Națională a României pentru UNESCO, importanța apartenenței la Rețeaua Globală și cea continentală a Geoparcurilor UNESCO și aspecte legislative. Astfel, participanții au făcut un real schimb de experiență care să ducă la îmbunătățirea activităților viitoare, fiind identificate diferite tipuri de proiecte în care geoparcurile din România ar putea colabora.

 

În prezent, în întreaga lume sunt 169 de teritorii din 44 de țări cu statut de geoparcuri internaționale UNESCO. Țara Hațegului este singurul teritoriu din România care deține statutul de Geoparc Internațional UNESCO și, de la obținerea recunoașterii internaționale, în anul 2005, acest statut al său este administrat de Universitatea din București.

 

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 169 de teritorii din 44 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

 

 

Adina POPA

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *