ACTUALITATECOMUNITATEȘTIINȚĂ

Geoparcul Țara Hațegului a aniversat 20 de ani de educație, cercetare și parteneriate locale printr-o gală dedicată comunității

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, a marcat două decenii de activitate printr-un eveniment special de recunoaștere și celebrare. Gala Geoparcului a fost dedicată comunității locale și partenerilor care au contribuit la dezvoltarea durabilă a acestui teritoriu cu un patrimoniu geologic, natural și cultural excepțional.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența conducerii Universității din București prin participarea rectorului prof. univ. dr. Marian Preda, alături de prorectorii prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc și prof. univ. dr. Răzvan Papuc și doamnei dr. Alina Mazilu de la Comisia Națională a României pentru UNESCO.

La aniversarea primului geoparc cu recunoaștere UNESCO din România au participat peste 100 de invitați, printre care s-au numărat, pe lângă membri ai comunității locale, reprezentanți ai administrației locale și județene, directori de unități de învățământ, cadre didactice, antreprenori, reprezentanți ai organizațiilor partenere și jurnaliști. În semn de apreciere, au fost oferite diplome și trofee aniversare celor care, de-a lungul anilor, au sprijinit activ misiunea Geoparcului.

În foaierul Bisericii Qvo Vadis din Hațeg, care a găzduit evenimentul, a fost amenajat un spațiu expozițional în care au fost prezentate rezultatele preliminare ale proiectului Interreg Danube GeoTour Plus. Publicul a putut vizita o expoziție de fotografie și a descoperit trei trasee turistice în orașul Hațeg, realizate împreună cu Clubul Seniorilor, menite să valorifice patrimoniul local și să încurajeze ecoturismul responsabil.

Gala Geoparcului s-a desfășurat într-un context aniversar internațional, marcând 25 de ani de la înființarea Rețelei Europene a Geoparcurilor și 10 ani de la crearea programului UNESCO pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Evenimentul a fost inclus în programul Săptămânii Europene a Geoparcurilor, care promovează importanța patrimoniului geologic, natural și cultural al acestor teritorii unice de pe continentul nostru.

Evenimentul a evidențiat contribuția Universității din București nu doar ca administrator al Geoparcului, ci și ca promotor al unui model de parteneriat în care educația, cercetarea științifică și implicarea comunității stau la baza dezvoltării durabile. Prin sprijinul cadrelor universitare, al cercetătorilor și al studenților implicați în proiecte educaționale, științifice și de conservare, Geoparcul a devenit un laborator viu de învățare și inovare, în care știința se conectează direct cu viața oamenilor din teritoriu.

*********

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 229 de teritorii din 50 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. 

 

 

 

Adina POPA

Foto: Remus SUCIU