DEVA: Garda Cetății va defila pentru turiști

Turiștii și localnicii care se vor afla  duminică, 13 mai 2018, în Cetatea Deva vor putea asista la defilarea străjerilor din Garda Cetății Deva, începând cu ora 12.00.

Cavalerii, alături de domnițe, vor defila pe aleile cetății medievale în straiele specifice secolului al XV-lea, confecționate după descrierile din documentele istorice ale vremii.

Echipamentul unui străjer cântăreşte aproximativ 40 de kilograme, este confecţionat în cea mai mare parte din metal, şi este compus din coif, scut, armură, mănuși și spadă. Însemnele sigiliului Cetății Deva se  regăsesc pe scuturile străjerilor.

Turiștii vor putea asista și la antrenamente de spadă şi tir cu arcul și se vor putea fotografia cu cei care dau viață personajelor vremurilor demult apuse.

Garda Cetății a fost înființată în anul 2016 și este formată din voluntari (străjeri și domnițe) cu vârste cuprinse între 6 ani și 50 de ani.

Garda va defila pentru turiști în acest an,  de câte ori va fi posibil, până când vremea o va permite. Cavalerii și domnițele vor lipsi din Cetate, doar atunci când vor participa la diferite evenimente unde vor promova monumentul istoric și municipiul Deva pentru a atrage cât mai mulți turiști.

Dana Golea

Compartiment Comunicare, Relații Externe, Promovare Imagine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *