Universitatea din București susține dezvoltarea unei metode inovative de învățare în Geoparcul Țara Hațegului

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului administrat de Universitatea din București, este spațiu de inspirație și de pilotare a unui proiect educațional ce vizează pedagogiile inovative.

„Poveștile Balaurului bondoc” fac referire la istoria planetei Pământ și a principalelor teme promovate în Geoparc – Terra, Natura, Fabula. Aceste povești sunt adaptate pentru ciclul primar, gimnazial, liceal și universitar prin folosirea storytelling cu suport digital ca metodă de interpretare și de transmitere a mesajelor. Proiectul urmărește dezvoltarea unor alternative de învățare, bazate pe Design Universal, accesibile tuturor, chiar și celor care au cerințe educaționale speciale.

 

Practic, prin utilizarea unei platforme gratuite, imagini reprezentative din Geoparc sunt create sau adaptate ca desene vectoriale tactile interactive. Cu ajutorul unei aplicații pentru telefonul mobil sau tabletă, folosind algoritmi de inteligență artificială, cu ajutorul unui cod QR, informațiile de pe spațiul desenat sunt citite prin VoiceOver, la o simplă trecere a degetelor pe imaginea tactilă. Astfel, informația poate fi explorată independent de orice persoană, iar mesajele pot transmite informații sau pot încuraja gândirea critică. În plus, în acest mod, cadrele didactice pot urmări care sunt temele de interes pentru elevi sau pentru studenți și unde consideră aceștia că ar avea nevoie de informații suplimentare.

 

În cadrul proiectului sunt pilotate 5 povești cu suport digital multisenzorial conținând 5 hărți tactile interactive ale teritoriului Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Inițiativa reunește cadre didactice și studenți de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) și de la Facultatea de Geologie și Geofizică (FGG) din cadrul Universității din București. Proiectul se bucură și de susținerea studenților implicați în American Association of Petroleum Geologists – Bucharest Student Chapter.

Pentru identificarea principalelor teme, studenți și cadre didactice de la cele două facultăți au făcut o vizită în Geoparc. Pe baza informațiilor din teren, au fost vectorizate imaginile reprezentative și textele poveștilor. Produsele rezultate sunt în curs de pilotare în școlile din Rețeaua EduGeoparc (rețeaua informală a școlilor de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului) și în școli din Municipiul București. Materialele obținute în urma proiectul vor putea susține transferul de expertiză psihopedagogică pentru transmiterea de informații despre istoria Pământului, biologie, istorie, geografie în școlile din România. În plus, vor permite dezvoltarea de către echipa Geoparcului de noi materiale educaționale personalizabile realizate cu ajutorul studenților. Totodată, pot fi folosite pentru promovarea turismului accesibil și educației outdoor în Geoparc.

Informațiile despre această modalitate de dezvoltare inovativă a materialelor educaționale personalizabile au fost prezentate, în această toamnă, în cadrul mai multor conferințe naționale și internaționale: „Rezervații Geologice din România – evaluare, geoconservare, interpretare” (București), „Evoluția sistemului național al învățământului special și incluziv ca proces unitar teoretico–praxiologic în câmpul educațional european” (Chișinău) și World Conference on Social Sciences (Berlin).

 

Proiectul este coordonat de asistent univ. dr. Loredana Adriana Pătrășcoiu de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, lect. dr. Alexandru Andrășanu de la Facultatea de Geologie și Geofizică, Adina Popa și drd. Cristina Toma din echipa Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. În proiect sunt implicați studenții FGG Daniela Liseanu, Sabina Mihai, Isa Stancioi, Vlad Iorgoni și Lia Saghin, respectiv Bianca Dumitrescu, Larisa Mihai și Cezarina Niculae din partea FPSE.

 

Această inițiativă este finanțată de Universitatea din București în urma competiției de proiecte de pedagogii inovative care s-a desfășurat în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2022-0367 „Convergențe fundamentale în asigurarea calității activității didactice și a eticii universitare” al Universităţii din Bucureşti.

 

*****

 

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 177 de teritorii din 46 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

 

Pentru informații privind Geoparcul accesați: www.hateggeoparc.ro

Pentru informații privind Universitatea din București accesați: www.unibuc.ro

 

 

Adina POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *