„Geoparks Week”, puntea dintre studenție și activitatea unui geoparc UNESCO

Asociaţia Studenţilor Geologi şi Geofizicieni din cadrul Universității din București (ASGG-UB) a desfășurat, în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2020, cea de-a doua ediție a „Geoparks Week”, proiect de cercetare în domeniul geoconservării. Având ca model Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, proiectul de anul acesta s-a desfășurat în Geoparcul Aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, după ce ediția anterioară s-a desfășurat în Geoparcul Aspirant UNESCO Ținutul Buzăului. În cadrul proiectului, studenții au urmărit descoperirea elementelor care compun identitatea locală a zonei și etapele necesare obținerii statutului de Geoparc Internațional UNESCO de către un Geoparc Aspirant.

„Geoparks Week” este un proiect interdisciplinar, astfel că la activitățile din acest an au participat 10 studenți ai Facultății de Geologie și Geofizică și un student de la Facultatea de Biologie, ambele din cadrul Universității din București. Timp de o săptămână, studenții au realizat analize ale diferitelor direcții de acțiune pentru dezvoltarea geoparcului aspirant, prin conceperea unor fișe de obiectiv corespunzătoare fiecărui punct vizitat și prin discuții cu echipa geoparcului, dar și cu comunitatea locală. Activitățile s-au desfășurat cu respectarea tuturor normelor de siguranță impuse de pandemia de COVID-19. Concluziile rezultate în urma activităților i-au fost prezentate directorului geoparcului Oltenia de Sub Munte, Florin Stoican, care i-a asigurat pe studenți că va lua în considerare punctele lor de vedere.

„Cercetarea multidisciplinară a teritoriului, analiza contextului socio-economic, dezbaterile și soluțiile propuse i-au ajutat pe studenți să înțeleagă mai bine complexitatea unui geoparc și potențialul de dezvoltare pe care îl are acesta. Derularea anuală a proiectului este o componentă importantă a Programului pentru Geoparcuri UNESCO din cadrul Universității din București și contribuie la formarea de specialiști în geoconservare. Sunt sigur că o parte dintre ei vor lucra în acest domeniu, în viitorii ani”, afirmă lect. dr. ing. Alexandru Andrășanu, coordonatorul proiectului, expert evaluator al Rețelei Geoparcurilor Internaționale UNESCO și director al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului.

 Prima ediție a proiectului „Geoparks Week” s-a desfășurat în Ținutul Buzăului, la rândul său Geoparc Aspirant UNESCO, și a avut drept scop investigarea unor obiective din punct de vedere geologic, geografic și biologic. A fost realizată o analiză complexă privind abordarea diverselor problematici, bazată inclusiv pe discuțiile cu comunitatea locală care i-a ajutat pe studenți să înțeleagă mai bine specificul locului, tradițiile și obiceiurile acestuia.

Un rol important în dezvoltarea proiectului „Geoparks Week” l-a jucat și experiența acumulată de studenți în urma desfășurării primei ediții a acestui proiect, dar și a proiectului „Țara Hațegului își dezvăluie misterele” desfășurat în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.

„Am participat la ediția de anul trecut a proiectului și am realizat atunci că aceasta este direcția profesională pe care vreau să o urmez. Un prim pas pe acest drum a fost coordonarea acestui proiect. Am fost plăcut surprins atât de profesionalismul și dedicarea echipei Geoparcului, cât și de deschiderea membrilor acesteia asupra punctului nostru de vedere”, apreciază Beniamin Andone, student în anul III al Facultății de Geologie și Geofizică a Universității din București și coordonator al echipei de organizare a proiectului de cercetare.

„A fost prima mea participare la acest proiect și am decis să mă implic în echipa de organizare cu dorința de a lua parte la procesul de dezvoltare a unui geoparc aspirant în vederea obținerii statutului de Geoparc Internațional UNESCO. Totodată, am dorit să le facilitez studenților participanți oportunitatea de a descoperi un domeniu atât de interesant cum este geoconservarea”, consideră Angela-Elena Ene, studentă în anul II la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, membră în echipa de organizare a proiectului.

Rezultatele proiectului se vor concretiza într-un raport științific elaborat de echipa de organizare, pe baza informațiilor și probelor preluate de participanți din teren. Experiența acumulată în cadrul proiectului va fi valorificată în cadrul activității Clubului de Geoconservare al ASGG-UB și va sta la baza organizării viitoarelor ediții ale proiectului. Totodată, succesul ediției de anul acesta va juca un rol important în dezvoltarea de noi inițiative studențești în domeniul geoconservării.

Proiectul „Geopark Week” a fost derulat în baza unei finanțări obținute de studenți din partea Centrului pentru Tineret al Municipiului București și a Primăriei Capitalei.

 

 

Adina POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *