Ghinion pentru o adolescentă care s-a crezut șoferiță

Pentru scurt timp, o fată de 17 ani s-a crezut stăpână pe volanul mașinii care i-a fost încredințată de un tânăr inconștient de 18 ani, dar într-o curbă, tânăra a pierdut direcția și intrat într-un coș de gunoi pe care l-a proiectat direct într-o mașină parcată. Nefericitul eveniment s-a petrecut sâmbătă seara, în parcarea de la poalele Cetății din Deva. 

„La data 04 martie 2023, în jurul orei 21:30, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că s-a produs o tamponare în zona parcării Cetății, din Deva.

La fața locului, poliţiştii au identificat un autoturismul implicat în tamponare, care a fost condus de o minoră în vârstă de 17 ani, nu posedă permis de conducere.

Poliţiştii au stabilit că minora a condus autoturismul dinspre strada Stadionului, iar la intersecția cu strada Axente Sever a virat stânga, moment în care a pierdut controlul autoturismului și lovit un coș de gunoi, pe care l-a proiectat într-un autoturism parcat. Totodată, la fața locului a fost identificat un tânăr în vârstă de 18 ani, care a relatat verbal faptul că se afla pe scaunul din dreapta al autoturismului implicat în tamponare și că acesta i-a încredințat autoturismul minorei, despre care cunoștea că nu deține permis de conducere.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale”, informează IPJ Hunedoara.

sursa foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *