Gripa a provocat moartea a 11 persoane în acest sezon, ultima victimă fiind un copil de patru ani

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), un băiat în vârstă de 4 ani, din Cluj a murit, numărul victimelor provocate de gripă ajungând la 11.

CNSCBT precizează că băiatul avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinat anti-gripal.

În cazul său a fost confirmat virusul gripal tip A, fiind în curs de subtipare.

În judeţele Argeş, Bistriţa-Năsăud, Dâmboviţa, Hunedoara, Sibiu, Vaslui și Cluj s-a înregistrat câte un deces, iar în Prahova şi municipiul Bucureşti au fost câte două decese.

În săptămâna 20.01.2020 – 26.01.2020, activitatea gripală a avut un trend crescător, a evoluat cu intensitate medie, cu extindere naţională. Rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate a fost peste 50%. Au fost raportate la nivel naţional 3.645 cazuri de gripă clinică, răspândite pe întreg teritoriul ţării, mai multe cu 7.4% comparativ cu cele raportate în aceeaşi săptămână a anului precedent.

Pentru municipiul Bucureşti – numărul total de raportări de gripă clinică, la toate grupele de vârstă, în săptămâna 20.01.2020 – 26.01.2020, a fost de 1.366 (din care 74 au fost confirmate cu laboratorul)”

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *