Grup infracţional organizat specializat în traficul de migranţi, destructurat de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu, au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în traficul de migranţi, care racola cetăţeni străini şi îi sprijinea să ajungă ilegal în state din vestul Europei, ascunşi în microbuze înmatriculate în R. Bulgaria, în interiorul mărfii transportate, care de obicei consta în profile PVC şi aparatură electrică.

Reţea şi mod de operare

Începând cu luna aprilie 2017 şi până în prezent, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu, au derulat un complex de măsuri informativ-operative, în vederea reținerii membrilor unui grup care aveau ca preocupare traficul de migranți.

În urma investigațiilor, a rezultat faptul că mai multe persoane de cetățenie bulgară se ocupau cu racolarea, îndrumarea, transportul și călăuzirea unor grupuri de migranți, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat dintre Bulgaria şi România, iar ulterior a frontierei de stat dintre Romania și Ungaria, destinația finală fiind țări din vestul Europei.

În urma cercetărilor a rezultat faptul că grupurile de migranți erau trecute ilegal frontiera de stat în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Giurgiu și Calafat, cu microbuze special modificate pentru disimularea migranților, folosind ulterior aceeaşi modalitate pentru a-i scoate din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

O altă metodă folosită de cetăţenii bulgari era să racoleze, de pe raza judeţului Timiş, cetăţeni străini, intraţi legal în România în baza unor vize eliberate în scop de muncă sau aflaţi în procedura de azil, pe care îi ascundeau în mijloacele de transport modificate, pentru ca apoi să îi transporte ilegal în ţări din Spaţiul Schengen.

Pentru documentarea activităţii infracţionale şi tragerea la răspundere a persoanelor implicate, au fost derulate mai multe acţiuni de prindere în flagrant a unor autoutilitare conduse de cetăţenii bulgari, în interiorul cărora au fost depistaţi mai mulţi migranţi.

Flagrant

În data de 07.10.2020, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul bulgar M.R., în vârstă de 52 de ani, șofer al unei autoutilitare, care transporta paleţi cu produse electrice pentru Franţa.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși în interiorul paleţilor, patru cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 20 şi 42 de  ani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat față de cetăţenii străini depistaţi ascunşi în mijlocul de transport, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şofer, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Măsuri

Ca urmare, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Giurgiu a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile pentru trei dintre membrii grupului infracţional,

Cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *