Guvernul a adoptat Memorandumul pentru acordarea unui ajutor de stat companiilor din HoReCa

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, Memorandumul pentru acordarea unui ajutor de stat companiilor din HoReCa, industria ospitalităţii şi agenţiilor de turism. Firmele afectate vor primi 20% din pierderea suferită în 2020, faţă de cifra de afaceri din 2019. Pentru acordarea ajutorului, va fi solicitat avizul Comisiei Europene.

„Pentru compensarea pierderilor suferite de unii agenți economici, în contextul Covid 19, a fost adoptat Memorandumul pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor suferite de companiile din domeniul HoReCa, industria ospitalităţii şi agenţiilor de turism, în cuantum de 20% din cuantumul cifrei de afaceri, al veniturilor înregistrate în  2020, faţă de 2019”, a declarat, joi seară, Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.

Potrivit acestuia, pentru aceste companii Guvernul va institui o schemă de ajutor de stat pentru a compensa aceste peirderi în proporţie de 20%.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a explicat, cu o zi înainte, că schema de ajutor de stat trebuie avizată de Comisia Europeană, în baza Memorandului urmând a fi solicitat ajutorul acesteia.

Solicitările şi întreaga documentaţie vor fi făcute electronic.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *