Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate.

”Vorbim despre extinderea prevederilor care au fost benefice şi s-au dovedit a fi în avantajul cetăţenilor care au dorit să voteze la alegerile prezidenţiale, respectiv prin trei zile de vot în diaspora şi de asemenea posibilitatea de a vota la orice secţie de votare pentru a încuraja participarea la vot a cetăţenilor români”, a spus, la finalul şedinţei, Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.

Potrivit acestuia, a fost dublat numărul parlamentarilor pentru diaspora  – fiind patru senatori şi opt deputaţi.

”Necesitatea adoptării acestui act normativ este legată de faptul că, în eventualitatea unei situaţii de organizare a alegerilor parlamentare înainte de termen, în momentul de faţă, există un vid legislativ care trebuia reglementat. Sunt contradicţii, sau termene necorelate între prevederile constituţionale în această privinţă şi prevederile din legislaţia electorală. Constituţia prevede un termen de trei luni de zile pentru organizarea alegerilor parlamentare, după dezvoltarea Parlamentului, în timp ce legislaţia electorală prevede un termen de minim 90 de zile pentru organizarea acestor alegeri. Termenul stabilit prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă este de 50 de zile pentru anunţarea datei alegerilor parlamentare, după dizolvarea Parlamentului, iar acest anunţ poate fi făcut în termen de 5 zile de la dizolvarea Parlamentului”, a mai spus Dancă.

Potrivit acestuia, în OUG au fost incluse alte norme tehnice privind componenţa birourilor electorale şi componenţa acestora.

Întrebat despre votul pe liste suplimentare, indiferent de Domiciliu, dancă a spus: ”Este o normă pe care noi o considerăm normală, pentru că toate acuzaţiile care au fost aduse în spaţiul public legate de turism electoral şi aşa mai departe sunt pur şi simplu bazaconii. Din moment ce avem sistemul electronic pentru prevenirea votului multiplu, care s-a dovedit că este un instrument eficient, aceste suspiciuni nu au niciun teme real”.

Anterior, premierul Ludovic Orban a anunţat că este necesară o adaptare a legislaţiei pentru a avea prevederi concrete în cazul alegerilor anticipate.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *