Horațiu Mălăele și Ion Caramitru – în ”Dineu cu proști”, la Centrul Cultural din Deva!

Horațiu Mălăele și Ion Caramitru aduc la Deva piesa ”Dineu cu proști”, a dramaturgului francez Francis Veber – luni, 30 martie 2020, la ora 19:00, în sala mare a Centrului Cultural ”Drăgan Muntean”.

O comedie amară, cu o distribuție de excepție! Câțiva intelectuali, plictisiți de viața pariziană, se țin de șotii. În fiecare miercuri, se întâlnesc la un dineu cu proști. Concret, fiecare dintre ei scotocește după cel mai prost dintre proști și îl aduce la simandicoasa întâlnire.

De data aceasta însă, editorul Pierre are o criză de sciatică și rămâne încremenit – și de șale, și în proiect, pentru că miercurea asta n-o să fie niciun dineu.

Dar ce te faci, că prostul lui de săptămâna aceasta e deja pe drum și odată ajuns la reședința editorului, gafele lui curg șuvoi provocând cele mai hilare, spumoase și tragi-comice încurcături: nevasta pleacă de acasă, iar încercările soțului de-a o recupera sunt date de gol în fața celui mai mare rival al său (și presupus amant al delicatei doamne); amanta bețivă, isterică și iubitoare de câini este dată în vileag, iar portărealul aterizează zgomotos fix în baia unde erau ascunse obiectele valoroase. Cu alte cuvinte, se cade, se spumegă, se țipă, se gafează și se răstoarnă tot.

Dar dincolo de tot amuzamentul, în comedie se înfige o suliță de tragic. În spatele prostului, se ascund drama și tristețea. După 100 de minute de râs, pe spectator îl trec fiorii pe șira spinării când Francois, care se prinde, în final, de schemă, rostește cu lacrimile-n gât: ”Să vă gândiți de 1.000 de ori înainte să spuneți despre cineva că este prost!”.

Biletele pentru spectacol sunt puse în vânzare la prețuri de 100 lei și 120 lei și pot fi achiziționate de la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva, de luni până vineri, între orele 8:00-16:00, sau online, de pe ticketstore.ro.

Informații suplimentare și rezervări se pot obține la numărul de telefon 0721.055.037.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *