ACTUALITATE

Hunedoara: Femeie accidentată grav, pe trecerea de pietoni

Astăzi, la ora 10.44, a avut loc un accident rutier grav în Hunedoara.

„O femeie în vârstă de 48 de ani a fost acroșată de o autobasculantă condusă de un barbat de 61 de ani, la trecerea de pietoni de la sensul giratoriu de pe Bulevardul Republicii.

În urma accidentului piciorul femeii a fost strivit sub roata autocamionului. Victima a fost transportată la UPU Hunedoara.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Hunedoara.