Hunedorenii care au înconjurat de cinci ori pământul

Frații Eduard şi Alexandru Jakab sunt printre puținii hunedoreni care se pot lăuda că au făcut la viața lor înconjurul Pământului. Cu atât mai mult cu cât această incredibilă călătorie din Alaska în Tasmania nu a fost făcută doar o dată, ci de nu mai puțin de cinci ori. Edy a servit 11 ani, iar Alexandru şapte, pe vase de croazieră de lux.

Cei doi frați deveni au fost permanent în slujba unei clientele exclusiviste. Viața în preajma celor mai bogați și celebri oameni ai planetei le-a adus un avantaj notabil: le-a rafinat profesionalismul până la perfecțiune.

Îmbarcarea

Eduard s-a îmbarcat prima oară în 1996. Alexandru a urcat pe vas la Valparaiso, Chile în primăvara anului 2000. “Am aplicat pentru job-ul de barman, după care m-am specializat în slujba de somelier. Treaba mea era să recomand clienților vinul potrivit la mâncarea pe care o consumă”, ne spune Eduard. În timpul petrecut pe mări și oceane Eduard a învățat să prepare peste 200 de tipuri de cocktail. ”Moartea barmanului sau Miami Vice erau printre cele mai dificil de preparat. E un amestec care cuprinde, printre altele, lapte şi lămâie. Trebuie preparat şi servit cu maximă viteză pentru că, din cauza compoziției, se taie urgent”, își amintește Eduard.

Alex si Edy cu managerul barului Hotelului Bellagio din Las Vegas

“Eu am lucrat ca buttler (valet – n.r.) pentru zeci de clienți. Îi consiliam privitor la vestimentația potrivită şi la programul de derulare a tuturor evenimentelor de la bord. În plus, eram plătit să rezolv orice problemă cerută de client: un taxi în port la miez de noapte în Alaska, sau o vizită la un muzeu din Cairo. Ulterior am devenit barman”, se destăinuie Alexandru.

Acolo unde clienții nu aud niciodată ”NU”

Unul din locurile unde sigur ai ultimul cuvânt ca şi client este un vas de croazieră de lux.  Pentru asta însă plătești: de la 5000 la 40.000 de dolari de persoană pentru 12 zile. “Cuvântul NU era interzis. Trebuie să înveți din mers ce e de vorbit şi ce nu când servești la masa unor oameni foarte bogați. Nu aveai nici o șansă să-ţi păstrezi postul în fața unei reclamații a vreunui client. Am fost neplăcut surprinși totuși că şi la acest nivel furturile de tacâmuri sau șmecheriile care să evite plata consumației nu sunt străine. Mai era o chestie care te ducea la pierderea slujbei. Dacă o neînțelegere între angajați degenera într-o singură palmă dată, cei implicați erau concediați la zi”, ne spune Alexandru.

Cum îți dai seama că trăiești în LUX?

La bordul vasului Crystal Serenity, pe care au lucrat cei doi frați, existau permanent 250 de tipuri de vinuri îmbuteliat în 25.000 de sticle. Prețul unei butelii de vin variază de la 100  la 4.000 de dolari. La fiecare servire a mesei vesela era unică, ornamentată cu creația unui artist celebru. Tacâmurile sunt argintate. Mâncarea era prezentată într-un recital de forme estetice, adevărat tur de forță artistic. La fiecare masă existau minim 15 feluri de mâncare. Fiecare client este răsfățat de amabilitatea profesională a personalului. Pe vas, oaspeții pot opta pentru o sală de cinema, una de spectacole, două restaurante cu specific japonez şi italian, librărie, sală de calculatoare, discotecă, șase baruri, cazino, și o “stradă” cu magazine. Pentru ca gradul maxim de satisfacție al celor 5000 de clienți să fie îndeplinit, pe vas lucrează, în schimburi de 12 ore zilnic,  3000 de salariați de 52 de naționalități.

Nu salariul, ci bacşisul te face om

Că îl servești pe Kirk Douglas, Alexandru a făcut-o!, sau pe un nepot răsfățat de mătuși, te aștepți să primești ciubuc consistent. Fiecare client al unui vas de croazieră lasă bacșiș. Cota este de 15 la sută din valoarea consumației. “Salariile nu sunt mari pe aceste vase. Circa 560 de dolari pe lună. Bacșișurile, care sunt trecute pe nota de plată, ridică însă veniturile unui barman sau chelner la 3000 de dolari lunar.”

Arta luxului ca meserie

După ce au renunțat la slujbele pe vase de croazieră și-au deschis o braserie și o cafenea la Deva. Au pus în oferta acestora toate principiile care îi face fericiți pe clienții vaselor de lux. Succesul nu a întârziat să apară, locația lor din Deva devenind una din adresele căutate pentru ambient, meniuri și băuturi selecte. Între timp, Eduard și-a urmat propria sa chemare profesională devenind unul din cei mai solicitați somelieri din România.

Întrebări şi răspunsuri

AS: Câte tipuri de cocktail-uri ştiţi să preparaţi?

Eduard Jakab : Peste 200.

AS: Care este cel mai dificil de făcut?

Eduard Jakab: „Moartea barmanului” sau Miami Vice . E un amestec care cuprinde, printre altele,  lapte şi lămâie. Trebuie preparat şi servit cu maximă viteză pentru că, din cauza compoziţiei, se taie urgent.

AS: Este vreun loc pe glob unde nu aţi fost?

Eduard Jakab: Eu nu am ajuns pe Amazon şi în India. Alexandru a fost şi acolo.

AS: Cu ce vă ocupaţi în prezent?

Alexandru Iakab: Am deschis în Deva o braserie şi o cafenea unde aplicăm tot ceea ce am învăţat în serviciul avut pe vasele de croazieră.

AS: Ce vă place?

Eduard Jakab: Drumeţiile şi snowboard-ul

Alexandru Iakab: Să gătesc şi să dresez câini

AS: Ce nu vă place?

Ambii: Mitocănia şi ipocrizia

 

Adrian SĂLĂGEAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *