În scurt timp se va afla constructorul tunelurilor pentru urșii de pe A1

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că în data de 6 aprilie a fost ultima zi în care s-au putut depune ofertele pentru licitația care presupune „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secțiunea E și finalizare Secțiunea D”.

Mai exact, acolo ar urma să se construiască tunelurile pentru urși. Săptămâna trecută, ministrul Transporturilor a anuțat că a fost deblocată licitația, iar CNAIR a ajuns la un acord cu firma italiană Salini Impregilo. Italienii au obținut despgubiri  de 270 de milioane de lei și repunerea în contract pentru rezilierea abuzivă a contractului din 2017.

„Este singurul sector lipsă dintre Sibiu și Nădlac, o zonă de 9 km unde se ocolește pe drumul național alăturat. În sfârșit, s-a ajuns la un acord cu acel constructor și se poate debloca licitația care este deja lansată. Se depun clarificările și în curând se depun ofertele. Deci vom avea un constructor care să construiască tunelurile și vom avea autostradă de la Sibiu până la Bruxelles, dacă vreți”, a precizat ministrul Drulă.

Din anul 2019 se încearcă atribuirea contractului pentru proiectarea și execuția secțiunii E și finalizarea secțiunii D. Secțiunea are o lungime de circa 9,13 km, din care 2,13 km de tunel, iar valoarea contractului este curpinsă între 1,36 – 1,56 miliarde de lei fără TVA.

Durata contractului este de 9 ani. 14 luni este perioada de proiectare, 34 luni perioada de execuție și 60 luni perioada de garanție a lucrărilor.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *