Succes hunedorean de inovație, la un important târg de infrastructură aeroportuară din lume

O companie din Petroșani a fost premiată pentru cel mai bun produs la categoria „GSE – ground suport equipment”, în cadrul celui mai important târg de infrastructură aeroportuară din lume, desfășurat săptămâna trecută, la Munchen.

Este vorba de Polaris 2.0, un sistem de balizaj portabil pentru pistele de aterizare/ decolare, realizat în urma unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Sistemul de lămpi pentru aeroporturi și aerodromuri a fost apreciat de juriul Inter Airoport Innovation Awards, datorită inovațiilor sale.

Sistemul are o autonomie ridicată datorită bateriei proprii care poate fi completată, la nevoie, și de una adițională. Are versatilitate, pentru că funcția lămpii se poate schimba în funcție de necesitățile tehnice, iar comunicarea și controlul lui pot fi făcute de la distanță, atât prin radio, cât și prin tehnologia Internet of Things. Cu ajutorul acestei rețele, putem face inclusiv mentenanța acestui sistem chiar de la noi, din Petroșani, iar dacă e nevoie de o piesă de schimb, o putem trimite imediat. O altă inovație apreciată de juriu a fost faptul că sistemul nostru a inclus o serie de elemente tangibile magnetice care fac balizele să fie reutilizabile în cazul trecerii peste ele, fără ca asta să afecteze în vreun fel aparatele de zbor”, a declarat Adrian Apostu, unul dintre acționarii Electro Max, compania care a creat sistemul.

 

 

Înregistrat la OSIM în toamna aceasta, Polaris 2.0 a fost dezvoltat printr-un proiect pilot finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare de 1,27 milioane de lei, dintre care 964.000 de lei sunt fonduri nerambursabile. În cadrul acestui proiect, a fost achiziționată linia pilot de fabricație a produsului, iar acesta poate fi realizat în serie. De altfel, în urma premiului câștigat la Munchen, mai multe aeroporturi din lume și-au manifestat intenția de a achiziționa sistemul de la compania din Petroșani.

 

Acest premiu reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga regiune și vreau să felicit echipa Electro Max pentru el. Recunoașterea primită de ei arată încă o dată că există potențial și capacitate pentru dezvoltarea de proiecte inovative în Regiunea Vest. Noi credem în ele și continuăm să le încurajăm. Drept urmare, dacă în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 am avut o componentă pilot prin Axa 1, prin care am finanțat inovarea, prin Programul Regional Vest 2021-2027, investițiile în acest domeniu au devenit o prioritate pentru noi”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

 

În cadrul PR Vest 2021-2027, Prioritatea 1, „Regiune inovatoare și competitivă” sprijină cercetarea și inovarea, creșterea competitivității și productivității IMM-urilor, precum și digitalizarea și dezvoltarea de competențe și are alocat un buget de peste 236 milioane de euro.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *