Încă o femeie agresată fizic

În data de 11.10.2021, în jurul orei 11:00, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie din municipiul Deva cu privire la faptul că a avut o relație de concubinaj un bărbat în vârstă de 33 de ani, relaţie care s-a încheiat de curând, din cauza comportamentului agresiv al bărbatului.

Femeia a precizat că, în cursul lunii august 2021,  fost agresată fizic de către bărbat, în timp ce se aflau la casa părintească, din comuna Dobra. Neacceptând despărțirea, bărbatul ar fi  așteptat-o pe femeie în fața blocului în care aceasta locuieşte, încercând să o împiedice să intre în casa scării, o urmărea  şi îi trimitea mesaje de amenințare, care i-au creat o stare de temere.

De asemenea, femeia a reclamat că, în data de 10.10.2021, în timp ce se afla în fața unui restaurant din Deva, a fost  agresată fizic de către bărbat.

Faţă de bărbat, poliţiştii au întocmit un ordin de protecție provizoriu, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, amenințare și hărțuire.

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *