Încă un pas pentru construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din Deva – un proiect cu fonduri europene

În ședința de astăzi a Consiliului Local al Municipiului Deva a fost aprobată documentația tehnico-economică – faza studiu de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul ,,Construirea de locuințe nZEB plus pentru tinerii din municipiul Deva”.

Este vorba despre clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero și care produc o mare parte din energie din surse regenerabile.

Locuințele sunt destinate tinerilor care provin din comunități marginalizate și grupuri vulnerabile.

Este un proiect finanțat prin PNRR.

Locuințele vor respecta standardul nZEB (nearly Zero – Energy Building) plus și vor fi dotate cu sisteme inteligente pentru managementul rețelelor de climă, termoficare și iluminat. Cheltuielile acestor locuințe vor fi mici – un aspect important în contextul creșterii prețurilor la energie. În același timp, aceste locuințe vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, vor fi sustenabile și prietenoase cu mediul.

Această investiție va respecta obiectivul privind necesarul de energie primară cu cel puțin 20% mai mic decât cerința pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero conform orientărilor naționale, ceea ce se va asigura prin certificate de performanță energetică.

În cadrul proiectului, la Deva, se vor construi patru  blocuri de locuințe cu regim de înălțime P+1E+M. Un bloc de locuințe va fi alcătuit din două module (scări). Vor fi 48 de apartamente compuse din living, dormitor, bucătărie, baie, cămară și hol. 

Aceste locuințe vor folosi energie exclusiv din surse regenerabile.

Tot ce este mai bun pentru tinerii noștri și pentru a-i susține în integrarea lor socială și economică!

 

Nicolae-Florin Oancea

Primarul Municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *