Încasări de aproape un milion de lei la telescaunele din Parâng

În acest sezon de iarnă peste 40 de mii de turiști au ales să își petreacă timpul în stațiunea montană Parâng. A fost un sezon foarte bun, iar acest lucru se reflectă și în încasări. De la data de 1 decembrie 2020 și până în prezent, încasările la cele două telescaune au fost de 939.435 lei. Potrivit reprezentanților municipalității de la Petroșani, având în vedere sumele încasate din vânzarea biletelor, se deduce că în stațiunea montană Parâng au fost în sezonul de iarnă peste 40 de mii de turiști.

În anul 2009, Staţiunea Turistică Parâng a devenit staţiune turistică de interes naţional, fiind una dintre cele mai importante de la noi din ţară. În staţiunea montană Parâng există 9 pârtii moderne omologate, care oferă turiştilor sosiţi aici în sezonul rece posibilitatea practicării sporturilor de iarna. Pârtiile sunt amenajate atât pentru avansaţi, cât şi pentru începători, fiind dotate cu telescaun, teleski şi instalaţii de nocturna. Deşi este renumită în special pentru pârtii de schi şi snowboard practicabile în sezonul rece, staţiunea se bucură de un număr important de turişti şi în sezonul cald, perioadă când pot fi urmate numeroasele trasee marcate din munţii Parâng.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *