ACTUALITATECOMUNITATEPompieri

Incendiu puternic la o gospodărie din Ludeștii de Jos, casa a fost la un pas să ardă

Echipaje de stingere din Orăștie și Deva au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit, noaptea trecută, la o anexă a unei gospodării din satul Ludeștii de Jos, comuna Orăștioara de Sus.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul anexei, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, iar flăcările amenințau să cuprindă casa de locuit aflată în apropierea construcției cuprinsă de incendiu.

Echipajele, care au acționat cu 2 autospeciale de stingere, au localizat și lichidat incendiul, eliminând astfel pericolul de propagare la casă. Din fericire, nicio persoană nu a fost implicată în eveniment.
Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost căldura puternică degajată în interior de un horn deteriorat.

Recomandările pompierilor:
În această perioadă, în care sursele de căldură sunt folosite perioade mari de timp, este important să luați următoarele măsuri:
– Curățați, reparați și verificați frecvent coșurile de fum. Acestea trebuie folosite numai în perfecta stare de funcționare!
– Nu amplasați produse, materiale și substanțe combustibile în apropierea surselor de căldură!
– Nu utilizați mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate!