Încep programele Rabla Clasic şi Rabla Plus

Ministerul Mediului lansează, marţi, Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, iar persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.

„Ghidurile de finanţare pentru Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus au fost publicate în Monitorul Oficial al României. Astfel că, începând cu data de 19 martie 2024, ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe”, anunţă Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2024 este de 300 de milioane de lei, iar pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 1 miliard de lei.

„Aşa cum am anunţat, pentru Programul Rabla Plus avem, în 2024, un buget record, de 1 miliard de lei. Acest lucru subliniază că acordăm o importanţă deosebită finanţării de autoturisme prietenoase cu mediul, fie că discutăm despre autoturisme electrice sau de autoturismele plug-in hibrid. Scopul nostru este de a reduce cât mai mult emisiile nocive, care distrug mediul înconjurător. Programele  de finanţare, pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor le derulează prin Administraţia Fondului pentru Mediu, tocmai asta fac: susţin dezvoltarea unei societăţi bazate pe sustenabilitate, pe o atitudine mai verde faţă de mediu”, a transmis Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.

Potrivit documentului citat, programele se vor desfăşura în etape, în limita sumelor alocate, astfel:

  • Rabla Clasic:

Sesiunea 19 martie – 19 aprilie 2024:

– Persoane  juridice – 60 de milioane de lei;

– UAT-uri şi instituţii publice – 60 de milioane de lei;

Sesiunea 19 martie – 25 noiembrie 2024: persoane fizice – 180 de milioane de lei.

  • Rabla Plus:

Etapa I: 19 martie – 19 aprilie 2024

– Persoane  juridice – 140 de milioane de lei;

– UAT-uri şi instituţii publice – 140 de milioane de lei.

Etapa I: 19 martie – 18 august 2024: persoane fizice – 420 de milioane de lei.

  • Rabla Plus:

Etapa a II-a: 19 august – 19 septembrie 2024

– Persoane  juridice – 60 de milioane de lei;

– UAT-uri şi instituţii publice – 60 de milioane de lei.

Etapa a II-a: 19 august – 25 noiembrie 2024: persoane fizice – 180 de milioane de lei.

Potrivit Ministerului Mediului, dfinanţarea acordată în cadrul programelor, este următoarea:

În ceea ce priveşte Programul Rabla Clasic, prima de casare se menţine la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate.

Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 150 g CO_2/km în sistem WLTP şi a cărui valoare nu depăşeste 60.000 euro, cu TVA inclus.

La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri:

  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
  • ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Pentru achiziţionarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO_2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga:

  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale pot beneficia de prima de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. În situaţia în care optează pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, vor beneficia de prima de casare de 10.000 lei.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:

  • 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
  • 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
  • 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

”Apare şi un element de noutate: începând de anul acesta, autovehiculele achiziţionate în cadrul acestor programe, vor avea aplicat un autocolant, ca element de vizibilitate, pe care beneficiarii vor trebui să îl menţină până la finalizarea perioadei de monitorizare”, a mai transmis ministerul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *