Înscrierile la vaccinarea cu serul Pfizer, reluate la începutul lunii martie

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că din luna martie, după prima săptămână, vor reîncepe înscrierile pe platformă, pentru vaccinarea împotriva COVID-19 a persoanelor de peste 65 de ani şi că, cel mai probabil, din luna martie va începe cea de-a treia etapă de vaccinare şi tot atunci se vor deschide toate cabinetele pregătite în fiecare judeţ.

„Reînscrierile încep în a doua parte a lunii martie. Activitatea propriu-zisă de vaccinare va începe din 15 martie, ceea ce înseamnă că programările se vor deschide cel puţin cu o săptămână înainte. Este posibil să punem în activitate circa 200 de noi cabinete pentru vaccinare, ceea ce ne va asigura aproximativ 12.000 de noi locuri zilnic începând cu 15 martie. Noi vom deschide această posibilitate de programare cel puţin cu o săptămână mai devreme, după prima săptămână a lunii martie. În aceste centre de vaccinare vom distribui aceste doze suplimentare de la compania BioTech – Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă la Digi24, vineri seara.

Din luna aprilie vor fi deschise şi majoritatea centrelor propuse la nivelul fiecărui judeţ.

„Din aprilie vom deschide cu siguranţă majoritatea centrelor pe care le avem propuse la nivelul fiecărui judeţ ceea ce înseamnă aproximativ 1760 de cabinete de vaccinare, ţinând cont că acum funcţionăm cu aproximativ 30 la sută din această capacitate. Avem circa 38.000 – 40.000 de persoane vaccinate în fiecare zi cu o capacitate de 30 la sută”, a mai declarat Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a mai precizat că din luna aprilie vor fi peste 100.000 de persoane vaccinate zilnic.

„Noi anticipăm că, din aprilie, când vom deschide aceste cabinete vom putea depăşi 100.000 de persoane vaccinate, cu condiţia să avem şi dozele livrate. Din al doilea trimestru al anului urmează să primim un număr semnificativ de doze, în primul rând de la Pfizer, probabil de patru ori mai mult decât am primit până acum, însă sunt  date care urmează să fie confirmate”, a declarat Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a mai precizat. de asemenea, că cea de-a treia etapă de vaccinare va debuta cel mai probabil în luna aprilie a acestui an.

„Este foarte probabil că vom deschide şi a treia etapă, probabil în aprilie. Cred că undeva la mijlocul lunii aprilie să deschidem şi etapa a treia de vaccinare”, a mai adăugat Gheorghiţă.

 

news.ro

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *