Inspectoratul de poliție al județului Hunedoara, la ceas de bilanț

Poliţiştii hunedoreni au analizat activitatea profesională desfăşurată în cursul anului 2020. Siguranța cetăţeanului – obiectiv prioritar pentru structurile I.P.J. Hunedoara.

 Analiza activităţii desfăşurate de efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara în cursul anului 2020 a relevat faptul că poliţiştii hunedoreni   s-au implicat cu profesionalism  şi responsabilitate în organizarea şi desfăşurarea, la nivel judeţean, a unor acţiuni ce au vizat creşterea autorităţii Poliţiei şi asigurarea respectării legii, întărirea prezenţei echipelor de patrulare în zonele de interes, pentru prevenirea posibilelor activităţi infracţionale.

În anul 2020, activitatea I.P.J. Hunedoara a fost focalizată pe îndeplinirea obiectivelor Poliţiei Române, precum şi a celor stabilite în Strategia Naţională de Ordine şi Siguranţă Publică 2015 – 2020. Concentrată pe oferirea unui serviciu public poliţienesc de calitate, Poliţia Hunedoreană şi-a îndeplinit obiectivele legale care a fost învestită, respectiv:

creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală şi siguranţa  rutieră;

-destructurarea grupărilor infracţionale;

-asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene;

asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale şi financiare necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Poliţiei Hunedorene.

Poliţiştii hunedoreni au acţionat în scopul păstrării unui trend descendent al infracţiunilor contra persoanei şi a patrimoniului acesteia, astfel încât  în toate cazurile unor infracțiuni grave, comise cu violență, autorii au fost identificați şi deferiţi justiţiei, în timp ce în privinţa infracțiunilor stradale înregistrate în anul 2020, se constată o scădere de 10.47%.

În cursul anului 2020, comparativ cu anul 2019, se înregistrează un trend descendent al infracţionalităţii sesizate la nivelul I.P.J. Hunedoara  (respectiv -11,42%), înregistrându-se scăderi şi în ceea ce priveşte totalul infracţiunilor de natură judiciară sesizate, respectiv -15,31%.

Criminalitatea gravă comisă cu violență:   infracţionalitatea sesizată contra persoanei a scăzut în cursul anului 2020, comparativ cu anul 2019 cu 9,73%.

 Activități desfășurate pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-Cov2

În contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, poliţiştii au desfășurat activității preventive în sistem integrat, la care au participat reprezentanți ai structurilor cu atribuții (I.J.J., I.S.U., D.S.P., I.T.M., D.S.V.S.A. etc.)  activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de urgenţă şi a celei de alertă au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, mijloacele de transport în comun, sectorul HORECA, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Totodată,  au fost derulate activităţi de însoțire a transportului vaccinurilor la centrele de vaccinare din judeţ.

Poliţia de proximitate și siguranța comunității

Polițiștii de proximitate au desfășurat 158 de activități de prevenire antivictimală cu persoanele vârstnice. Activităţile au vizat consilierea membrilor comunității, cu privire la problemele pe care aceștia le-au ridicat, aspecte aflate atât de competența poliției cât și a altor instituții, în perioada de referință fiind  consiliate peste 900 de persoane.

În anul 2020, poliţiştii de ordine publică au efectuat 10.694 controale şi  1.823 de acțiuni și au participat la 80 de măsuri de ordine publică (manifestări comemorative, manifestări de protest, manifestări sportive etc.).

De asemenea, au intervenit la 19.473 evenimente (16.062 urban și 3.411 în rural), din care 15.558 semnalate prin S.N.U.A.U. 112, 184 din oficiu, 352 sesizate în mod direct de către cetățeni şi 3.379 prin dispeceratele subunităţilor.

SIGURANŢA RUTIERĂ

 Structurile cu atribuții de poliție rutieră  au avut ca obiectiv prioritar reducerea riscului rutier prin diminuarea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora astfel încât, la nivelul anului 2020, s-au înregistrat scăderi semnificative, față de anul 2019: numărul  accidentelor rutiere grave a scăzut cu 52%, numărul  persoanelor decedate a scăzut cu 55,8%, iar numărul  persoanelor rănite grav a scăzut cu 55,8%.

 Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere:

  1. viteză neadaptată la condițiile de drum;
  2. nerespectarea regulilor de circulație de către bicicliști;
  3. nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni.

Principalele activități desfășurate de către structurile cu atribuții, din cadrul I.P.J. Hunedoara, pentru diminuarea riscului rutier:

În cursul anului 2020, poliţiştii rutieri au organizat, pentru reducerea riscului rutier, peste 1.730 de acţiuni, vizând principalele cauze generatoare de accidente rutiere:  195 acțiuni pentru prevenirea şi combaterea conducerii sub influența alcoolului, 525 acțiuni pentru încălcarea regimului legal de viteză, 117 acțiuni pentru nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, 116 acțiuni privind depășirile în zone și situații interzise, 74 acțiuni pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor şi altele.

Totodată, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice au fost aplicate 33.548 sancțiuni contravenționale, din care: pentru conducere sub influența alcoolului au fost aplicate 241 sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea regimului legal de viteză au fost aplicate 16.655 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni au fost aplicate 906 sancțiuni, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor au fost aplicate 154 sancțiuni contravenționale etc..

În urma controalelor în trafic, au fost constatate 539 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice constatate, dintre care: 213 infracțiuni pentru alcoolemie peste limita admisă, 205 infracțiuni pentru conducere fără permis, 32 pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat, 27 pentru refuz ori sustragere de la prelevarea mostrelor biologice etc.

În total, au fost  reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule 3.306 de permise de conducere,  din care: 240 pentru conducere sub influența alcoolului, 1.579 pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză, 151 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 261 pentru neacordarea priorității de trecere  vehiculelor, 554 pentru depășire neregulamentară etc. şi au fost retrase 1.070 de certificate de înmatriculare (dintre care, pentru defecțiuni tehnice, 242).

 PREVENIREA CRIMINALITĂŢII:

Activitatea de prevenire s-a orientat pe cele 3 priorități naționale stabilite de Poliția Română:

  • Prevenirea Delincvenţei Juvenile şi a Victimizării Minorilor,
  • Prevenirea Infracţiunilor contra Patrimoniului,
  • Prevenirea Violenței Domestice.
  • Poliţiştii hunedoreni au  desfășurat, în cursul anului 2020, 23 de activități punctuale, campanii, proiecte preventive, pe diferite teme legate de: siguranța minorilor, prevenirea bullying-ului, a consumului de droguri și a violențelor școlare, siguranța bunurilor de valoare și protejarea proprietății personale şi altele.

Infracţionalitatea în domenii specifice:

Silvicultură:

  • în perioada analizată la nivelul județului au fost organizate 204 acţiuni și 803 controale, din care 139 în fondul forestier, totodată, au fost verificate 240 obiective și 144 mijloace de transport.
  • În urma activităților efectuate, au fost confiscaţi 1.980,21 mc de material lemnos, în valoare de 554,64 mii lei, fiind aplicate 211 sancțiuni contravenționale, în valoare de 882.000 lei.

Criminalitatea economico-financiară

Din totalul dosarelor penale instrumentate, au fost soluționate, în 2020, 381 dosare penale, respectiv 75 dosare penale pe linie de evaziune fiscală, 12 pe linie de contrabandă, 1 pe linie de achiziții publice, 98 pentru înșelăciune, spălarea banilor 6, proprietate intelectuală 15 și altele.

Protejarea patrimoniului cultural naţional

În cursul anului 2020, poliţiştii hunedoreni au  constatat, cu începerea urmăririi penale, 16 infracţiuni (efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absenţa certificatului de descărcare de sarcină arheologică, distrugere, tulburare de posesie, accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă, furt , furt calificat, abuz în serviciu, neglijență în serviciu și profanare de cadavre sau morminte), pentru aceste fapte fiind cercetați 6 suspecți.

Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase:

 În 2020, poliţiştii structurii de profil au  efectuat 59 acțiuni (+3 față de 2018) şi 670 controale şi  patrulări pe liniile de muncă specifice (+18 față de 2018) şi au  aplicat, pentru neregulile constatate: 41 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 58.513 lei, au dispus anularea a 86 permise de armă şi suspendarea dreptului de port şi folosire faţă de 7 posesori de permise de armă.

ACTIVITĂȚILE STRUCTURILOR SUPORT

Criminalistică

În anul 2020, poliţiştii criminalişti din cadrul birourilor şi formaţiunilor criminalistice, cu atribuţii de investigare tehnico-ştiinţifică a locului faptei au efectuat 3.869 activităţi de cercetare la faţa locului, au fost ridicate şi rămase după eliminare 18.104 urme şi au întocmit peste 3.800 de planşe fotografice.

Prin concluziile formulate în cuprinsul rapoartelor de expertiză şi constatare (fără cele dactiloscopice), au fost identificate 30 persoane, ce au săvârşit 23 de fapte penale.

Serviciul de Acţiuni Speciale

Poliţiştii acestui serviciu au participat la 426 misiuni în 2020, iar modul de acţiune al luptătorilor S.A.S. a reliefat profesionalismul forţelor de acţiuni speciale ale Poliţiei Hunedorene, structură de elită în lupta cu fenomenul infracţional.

Cooperare polițienească internațională – urmărire, extrădare şi supravegheri judiciare

În cursul anului 2020 au fost luate în evidenţă 131 mandate de executare a pedepsei închisorii, 37 mandate de arestare preventivă şi 6 sentinţe penală de internare în centru educativ, fiind soluţionate 125 mandate de executare a pedepsei închisorii, 38 de arestare preventivă și 5 sentinţe penală de internare în centru educativ/de detenție.

În cursul perioadei analizate au fost înregistrate şi soluţionate 74  de cereri de asistenţă poliţienească internaţională

Cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative: în anul 2020, au fost eliberate  3.717  copii de pe cazierul judiciar.

Relații cu publicul: activitatea pe acest palier este materializată în cele peste 5.000 de petiţii soluţionate şi persoane primite în audienţă.

CONCLUZII

 În perioada analizată poliţiştii hunedoreni și-au îndeplinit cu succes misiunile, acestea fiind cu grad ridicat de periculozitate, iar modurile tactice de intervenţie au respectat prevederile legale, drepturile și libertăţile fundamentale ale omului.

În cursul anului 2020, echipa managerială a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, împreună cu efectivul din subordine şi în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, a dovedit că deţine potenţialul logistic şi uman necesar pentru diminuarea şi ţinerea sub control a fenomenului infracţional, în vederea protejării intereselor legale ale cetăţenilor.

Pentru anul 2021, activităţile I.P.J. Hunedoara se vor derula, în continuare,  în conformitate cu priorităţile de acţiune naţională prevăzute de actele normative în vigoare şi vor urmări, cu precădere, creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră şi siguranţa transporturilor, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere şi destructurarea grupărilor infracţionale.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *