Intervenţie chirurgicală în premieră, realizată la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara

O intervenţie chirurgicală în premieră a fost realizată la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, în colaborare cu o echipă de specialişti în chirurgie de la Institutul Marius Nasta din Bucureşti. Intervenţia a fost prima în care s-a folosit o metodă hibridă, care a combinat chirurgia video asistată, efectuată cu ajutorul unui toracoscop, cu chirurgia clasică, toracotomia convenţională.

Potrivit medicilor, intervenţia a presupus scoaterea unui lob inferior printr-o metodă hibridă.

„A fost o tumoră de lob inferior drept, fără alte evenimente oncologice premergătoare. Am făcut o intervenţie hibridă, în sensul în care curăţarea plămânului de toate aderenţele sale şi, respectiv, clamparea şi suturarea mecanică a venei pulmonare au fost făcute video asistat. Dar, apoi, nemaiavând scizură şi fiind un plămân monobloc, a fost necesar să schimbăm puţin intervenţia şi să o transformăm într-o intervenţie clasică, astfel încât să putem să vedem artera, apoi bronşia şi să putem lucra mai departe”, a declarat dr. Cristian Paleru, medic primar chirurgie toracică Institutul Marius Nasta Bucureşti.

Toracoscopul este instrumentul dotat cu cameră video care permite obţinerea unei imagini foarte bune, cu o claritate ridicată şi cu posibilitatea unei vizionări de 360 de grade în zona de lucru toracică. Folosirea acestui instrument presupune incizii de mici dimensiuni la nivelul toracelui, pe unde sunt introduse atât instrumentele folosite în cadrul intervenţiei chirurgicale, cât şi camera video.

 

news.ro

foto: captură facebook Spitalul Victor Babes Timisoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *